Joi 26 mai 1999

Ieri am avut un vizitator al cărui nume îl voi trece sub tăcere, ca să fiu în tonul clasicismului. Un român de vreo 40-45 ani, care a făcut Filologia la Bucureşti şi care a fost îndrumat de profesorul său protector să scrie o carte despre Lăncrănjan.

Cu manuscrisul acestei cărţi a venit la mine consângeanul. Să-l citesc şi să-i recomand un editor (am înţeles: de traducerea în franceză urma să se ocupe el însuşi).

Am fost, nu atât brutal, cât net: i-am spus cine a fost Lăncrănjan, ca publicist şi ca scriitor. Vizitatorul nu cunoştea niciunul din „amănunte”. El fusese de totdeauna cu-Lăncrănjan şi cu-Eugen Barbu.

Spre cinstea lui (în fine.): nu s-a arătat a fi şi vehement, violent – şi măgar. A plecat, amărât, cerând voie să-mi mai telefoneze.

Am suferit pentru el. Omul nu ştia nimic-nimic-nimic – despre nimic. El mi-a comunicat o noutate: a murit Dan Ciachir! Şi eu, care-l credeam fără moarte pe viermele teologo-săptămânist.

La radio: Tribunalul Internaţional 1-a pus sub acuzare pe Miloşevici – pentru crime împotriva omenirii. Numai că priiatelii noştri, Ruşii, nu sunt de acord – de ce? Abia acum aflu că, în „tratativele” la care asudă (pentru a câştiga şi ei o copeică), ciolovecii ţin ca oricare ar fi deznodământul evenimentelor din Iugoslavia, Miloşevici să rămână pe loc!; în locul pe care-l ocupă! Ca să vezi demers moralicesc! Dar stai, că nu s-a terminat: acest „detaliu” a fost divulgat de un reprezentant american (Litvak?), care a spus cam aşa: că dacă asta este condiţia, Americanii o vor accepta – „în interesul păcii”. Bravo, băieţi! Ce-ar fi dacă l-aţi şi decora pe bravul Slobodan?