Miercuri 26 mai 1999

De mai bine de o săptămână mă chinui cu Scrisurile. M-a atins adânc vestea nepublicării lor. Aşadar, am copiat, calibrat, ^ corectat, re-corectat toate textele ordinatorizate – înjur de 600 pagini. În timp ce lucram, ca să-mi găsesc o motivaţie a lucrului, îmi spuneam că la urmă am să trag, ca de obicei, la imprimantă, câteva exemplare şi am să le dau în jur. Ieri, când am terminat (definitiv), am înţeles: nu interesează pe nimeni „din jur” textele astea şi că, chiar de-ar mai interesa pe cineva, nu mă mai interesează pe mine eventualul interes al altora.

Drept care le-am trecut pe dischete şi le-am pus bine.

Da, da: m-a atacat rău eşecul cu Scrisurile. În asta – asta fiind adunarea în volum a publicisticei – m-au avut, confraţii – ia să-i mai înşir o dată, să nu li se uite numele şi fapta: Liiceanu, Adameşteanu, Monicii, Manolescu, Mălăncioiu, Stelian Tănase, Tudoran – şi mă opresc aici, la cei mai direct-interesaţi în nonexistenţa mea ca „publicist”, în asta au reuşit să-mi închidă gura, să facă din mine un inexistent – dacă n-am „carte”, vorba lui E. Barbu., aici: volum. Dacă n-am – n-am şi gata, ce-o să fac: o să mă sinucid? Sinucidă-se ei!

— Deşi până una-alta, eu sânt mortul cel veşnic-viu. Chiar dacă de la o vreme cititorii se fac tot mai rari, noi, făcătorii de texte, trăim cu gândul la ei, ne consolăm că ne citeşte careva pe lumea asta, în afară de răsfoitori profesionişti ca Mihăilescu, Prutescu, Ştefănescu.

Sigur-sigur, chiar netipărit în volum nu rămân eu – de când am avut ideea de a introduce textele în jurnal. Dar au fost introduse numai cele „contemporane”, or eu scontam pe scoaterea la lumină a celor preistorice.

Ei, asta este, nu alta!

Boerescu spunea ceva de o nouă colecţie pe care ar inaugura-o Roman intim. Bineînţeles, îmi face plăcere, chiar dacă nu prea-prea -vreau să spun: nu aceea.

Şi nu se mai opreşte nenorocirea din Iugoslavia.