Marii 9 martie 1999

Aseară am scris de mână două scrisori. Lui Grigurcu, un fel de încurajare, nu ştiu cum are s-o ia: că, la urma urmelor, izolarea lui la Tg. Jiu se întoarce pe partea benefică: dacă ar fi avut „loc” în Bucureşti, s-ar fi luat cu prietenii, cu paharul şi n-ar mai fi scris atâta. Ca să-mi întăresc zisele, l-am comparat cu I. D. Sârbu, şi el izolat în Craiova lui S ore seu – şi chiar a Banului Mărăcine.

Nu-mi dă pace gândul la Patimile după Piteşti; după scrisele lui Laszlo, pe Mareş l-ar interesa o reeditare. Foarte bine, numai că, iată: nu mai găsesc prin hârtii o dactilogramă ca lumea. Uite-aşa, dracu ştie ce-am făcut – şi erau multişoare. M-am gândit întâi să trec cartea la ordinator – nu mai poci, e prea greu; Ana nu mai poate fotocopia, la ei, la BN. Două pagini (mărite) pe o foaie A3. Să mă gândesc la postfaţă. Nu mai poate rămâne aşa, au trecut de atunci. 10 ani.

După masă: n-am mai aşteptat: am luat un exemplar din Patimile. (mai aveam trei.) şi m-am apucat de corectat. Am făcut până acum peste o sută de pagini – din 250 (fără postfaţă). Aş fi în stare să termin mâine seară, pentru ca poimâine să i-l trimit lui Mareş. Am să-i sugerez să facă întrebare în direcţia lui Pecican: ar vrea el să se ocupe de corectura la Patimile.? Nu de alta, dar a participat (cu Liviu Maliţa şi, cred, cu Ţicudean) la corectura Sabinei de la Apostrof.