Miercuri 10 noiembrie 1999

Ieri seară am vorbit cu Lulu la telefon: Niculiţă a fost în vizită la spital, cu telefonul portabil, astfel am putut să o aud. Ana era la slujbă, i-am telefonat numaidecât: a fost mare bucurare.

Tot aseară au fost pe aici Ştefana şi Mircea Stănescu. Am vorbit despre Piteşti în legătură cu lucrarea de doctorat a lui.

După atâta timp de la visul cu pantofii rupţi mă bântuie, mă terorizează gândul – care, el, este de trezie. Explicabil: pantofii ăştia au făcut vreo şase ani, dacă nu opt. Adevărat: îi port puţin, însă în acest cartier înnoroiat, o oră de „plimbare” echivalează cu o lună de umblare în arondismentul 14.

M. Stănescu mi-a lăsat nişte fotocopii după scrisori de protest ale lui Sorin Mitu (coordonatorul manualului de istorie de clasa a XII-a). Chiar dacă în unele locuri textul nu ar fi lizibil, tot nu aş înţelege mare lucru: interesant ar fi să citesc ce au scris (despre manual) C. Stănescu, Paler, Dan Constantin, şi nu ce răspunde Mitu – din care nu pot fi deduse atacurile. Am înţeles că tovarăşilor C. Stănescu şi O. Paler (şi altora) nu le place istoria aşa cum au scris-o Mitu şi Pecican. M. Stănescu a spus în foarte treacăt că şi numele meu fusese pomenit – probabil de atacatori (ce am înţeles limpede: că prezenţa Doinei Cornea a fost contestată!).

Deşi mă aflu, acum, doar cu un sfert (dacă.) din „capacităţi”, tare m-aş amesteca în vorbă. Mai ales cu Tovarăşul Tăvi, Gânditorul de la Lisa. Cu această putoare de activist bolşevic mă aflu de, iată, zece ani, în conflict nedeclarat: el m-a atacat direct în conflictul cu Pintilie, eu nu i-am răspuns atunci, dar am scris despre el, când mi-a venit bine, tot răul. Dar faţă către faţă – ba.

Într-o pauză am re-văzut caseta trimisă de Laszlo cu emisiunea literară de pe canalul 7 abc, din 1994 (cu Mariana Sipoş).

De atunci multă apă a trecut, Dimisianu şi Adameşteanu, acum, ar jura că atunci n-au spus ce spuseseră. A rămas I. B. Lefter. Mi-a făcut plăcere să-l reascult. Sper că el nu şi-a schimbat (radical) părerile.

Share on Twitter Share on Facebook