Luni 6 septembrie 1999

A telefonat Dinu Zamfârescu, de la Bucureşti. Propunându-mi să facem ceva împreună, noi, „exilaţii (refugiaţii) politici”. I-am atras atenţia că el este un fost, eu sânt unul din cei doi actuali, Radina fiind celălalt.

În fine: Românii din afara României (Basarabia, Bucovina, Ucraina, Timoc, Voivodina) să fie recunoscuţi ca cetăţeni români. Asta a fost propunerea lui Zamfârescu. Eu am zis că Basarabenii şi Bucovinenii şi-au exprimat totdeauna ataşamentul, chiar apartenenţa la România, însă cei din Timoc, din Voivodina – ba. Şi n-or fi fost aceia mai persecutaţi de bulgari şi de sârbi decât Românii de ruşi. A rămas să mai vadă. Presupun că i-am dezumflat oleacă avântul.

Facultatea de Teologie are să fie pe o insulă a „lacului”, chiar la intrarea în campus. Aşadar: insula este un dreptunghi cu laturile de 300 şi 400 metri; este orientată Vest-Est; înspre apus are, pe ax, stadionul descoperit (deci: al Universităţii), iar în partea opusă, pe lac va avea: arteziana mare (după modelul celei de la Geneva) şi, mai departe, „poarta” spre Liman – peste apă, la 5 km se află, pe malul celălalt târgul Roxolani (?).

În insulă se înscrie un dreptunghi de 175/230 metri. Înălţime:

6 metri, va avea două nivele – al doilea mascat, fiindcă pe toată circumferinţa va exista galerie (cea 7 m. lăţime). Aici nu vor conta coloanele, ci deschizăturile: triunghiulare, dreptunghiulare, trapezoi-dale – alternativ: una cu baza mare jos, următoarea cu baza mică jos, „îmbucându-se”.

Pe acest dreptunghi există un altul (130/170 metri). Acoperişul acestuia va constitui masa, tava bisericii: corpul central: piramidă cu baza de 77 metri, înălţime 77; spre apus – deci pe unde se intră -turnul „clopotniţă”, piramidal: baza 11/22 metru, înălţime 111 metri. Turnul: descentrat, adică în jumătatea sudică a corpului central, nu va fi lipit, ci se va îmbuca în corpul central; absida: 22/22/55 metri, în jumătatea nordică a Estului – şi tot îmbucată.

Acum vreo săptămână, când am găsit (miracol!) planul bisericii, proiectată a fi aşezată la Orhei – desenat prin 1992-93 – m-am bucurat foarte; i-am modificat doar dimensiunile şi proporţiile corpului central (la Orhei era rectangular).

O văd: arată foarte bine. Deşi. Necanonică. În ciuda ascuţi-milor, poate fi luată drept. O moschee. Să fie. M-au interesat puritatea liniilor şi sensul acuzat suitor.

De departe „baza”, prin galerie, va juca pe alb-negru, lumină-umbră; nivelul superior – al cărui ferestre vor fi vizibile (voi reveni la ele) – va constitui „platforma” bisericii. Cam două treimi din circumferinţă va fi marcată de un „suport”: pentru basoreliefuri în înterior, spre biserică, fresce în exterior – acestea vor avea înălţime de doar 2 metri şi vor putea fi privite de pe terasa inferioară, aflata deasupra arcadelor.

Înapoi, la „piramide”: corpul central va fi transparent. Nu ştiu cum vor scoate arhitecţii-inginerii cămaşa unui asemenea spaţiu, având o asemenea destinaţie, însă eu văd „coloane” extrem de subţiri (metalice) mareând verticala şi având şi funcţie de susţinere: apoi mai văd vitraliile: cum nu se vor putea monta vitralii înclinate, decât îndărătul sticlei protectoare; apoi: un vitraliu nevertical se deformează uşor – le-aş, pe de-o parte: atârna, ca pe nişte tablouri (dar privibile şi din dos.), pe de alta, instala pe şevalete (şi ele verticale. Fireşte, nu vor filtra, modula, fabrica lumina ca cele clasice, verticale, însă, cine ştie: poate că o vor face frumos altfel, nu?

Inima edificiului – aceea neluminată, aflată sub biserică – va fi folosită ca depozit de cărţi; vor exista nişte luminatoare mai speciale pentru nivelul II, acea porţiune a lui care nu primeşte lumină suficientă (sau deloc) prin ferestre: în jurul „piramidelor” vor exista bazine cu apă; fundul lor va fi din sticlă şi va permite o lumină de acvariu dedesubt.