De groază şi durere, de muncă şi bătaie, în jaf şi-n umilinţă,

Am tot strigat, dar glasul se-neacă şi se taie

De-atâta suferinţă;

Şi ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare,

Aşa în noi suspinul

Mai rămânea el singur să spună cum ne doare,

Cât de cumplit e chinul!