Bubuie furtuna,

Una câte una

Frunzele răpite

Cad şi rătăcesc:

Arborul suspină,

însă nu se-nchină,

înfruntând ispite

Pieptu-l bărbătesc!

Şi la primăvară,

O verdeaţă iară

Mugurind îmbracă

Falnicul stejar;

Vântul urlă-geme,

Trunchiul nu se teme,

Foile când pleacă

-Altele răsar!

Arboru-l ideea,

Frunzele-s aceea

Ce-nviază ţara

Şi-o ridică sus:

Când furtuna muge

Şi fricosul fuge,

Alţii iau povara

Celor ce s-au dus!