Sus la Deal în monăstire

Se păstrează

O trunchiată suvenire,

De trei secoli prefăcută într-un negru putregai.

Pleacă-ţi capul, măi române,

Şi oftează,

Căci din gloria trecută,

Ce zâmbise o minută,

Astăzi tot ce-ţi mai rămâne

Este ceafa lui Mihai!

Ba ridică mândra frunte -

        Şi nainte!

Fă din gândul tău o punte,

Ca să legi cu bărbăţie

Timpul vechi cu noul trai;

Şi privind aceste oase,

Oase sfinte,

Tu să crezi c-o să mai fie

Pentru biata Românie

Alte zile mai frumoase

Ş-un al doilea Mihai!

Cându-l iarnă, când nu-l soare,

Cându-l ceaţă.

— Nemerind uscata floare,

Omul stă şi se gândeşte;

D-aş ajunge pân’la mai!

O s-ajungi şi tu, române,

Iar la viaţă!

Iute, neaua se topeşte,

Iaca, fulgerul trăsneşte,

Vai de liftele păgâne;

Tună groaznicul Mihai!