Nebun, nebun de mii de ori

Acel ce cată grâu şi flori

Pe munţii rătăciţi în nori:

Sunt tari: sunt nalţi, sunt de granit,

Dar fruntea lor cea triumfală

Abia rodeşte cu sfială

Un muşchi mănunt şi otrăvit.

Priviţi, priviţi aceste văi,
De râuleţe şi de căi,
De busuioace şi de clăi
Brăzdate ca un curcubeu:
Se scaldă struguru-n lumină
şi iese mierea din albină
şi totu-l plin de Dumnezeu!

Nu sus, nu sus la cei avuţi,
în norii fumului pierduţi,
Se nasc fecundele virtuţi.
Poporul ce suspină jos
E singur valea roditoare,
în care creşte grâu şi floare,
Bun şi frumos!