Când văz o floare

Lucind la soare

Ca o lumină din curcubeu,

Mă fac o rază,

Ce colorează

Flori şi mai mândre pe chipul tău!

Când pe sub seară în primăvară

Previghetoarea cântă cu dor,

Pentre suspine

Gândind la tine,

Te-auz, iubito, şoptind amor!

Când luna-n unde

Galeş s-ascunde,

Vărsând în valuri mii de scântei,

Eu jur, Iulie,

Că-l mult mai vie

Văpaia dulce din ochii tăi!

Când în altare

Vin cu-ntristare

S-ador în pace pe Cel-de-Sus,

Văz pe icoană Sunta Madoană

şi bietul cuget la tine-l dus!

Nimic nu-mi place!

Anima tace,

Dar mintea-ntreabă de multe ori:

Să fii tu oare

Mai dalbă floare

Decât atâtea sublime flori?

Scântei plăpânde,

Steluţe blânde,

Să nu mai fie ca-n ochiul tău?

Să fii tu oare

Lună şi soare,

Lună şi soare şi Dumnezeu?

Suflet, junie

Şi poezie

Astfel se-nchină la zâna lor,

Pe lângă care

Totul se pare

O noapte neagră, un negru nor!

Suflet, junie

Şi poezie

Sunt călătoare pe-acest pământ:

Orice le place

Vor să-l îmbrace în haina ţării de unde sunt!

Suflet, junie

Şi poezie

Din cer în lume când rătăcesc,

Aduc cu sine

Forme divine

Şi prin iubire le răspândesc!