Sărăcia cea flămândă

Ca puşcaşul stă la pândă,

Cu cocoşul ridicat:

Dintr-un deget o mişcare,

Glonţul zboară cu turbare

Şi vânatul a picat!

Munca tare, munca deasă
Numai dânsa nu mă lasă
Zbuciumându-mă să pier:
Tocmai astfel altădată
O cămaşă ferecată
Apăra pe-un cavaler!

Dar junia mea, o, Doamne,
Face loc zbârcitei toamne:
Bătrâneţele-au sosit!
Zile reci şi fără soare,
Ca un negru şir de cioare
Pe cadavrul părăsit!

Munca geme şi suspină
Şi se roagă la odină.
— Invalid neputincios,
Care după lungi campanii,
Când apar din nou duşmanii,
Fără voie cade jos!

În zadar ca mai-nainte
îmi azvârl trudita minte
Colo-n sferele de sus:
Ea se-nalţă o bucată
şi s-afundă desperată,
Ca lumina în apus!

Totuşi, surdă la durere,
Lumea strigă, lumea cere,
Lumea strânge birul ei!
Dându-l spirit pentru pâine,
Ea-ţi dă oase ca la câine:
Schimb de cărnuri şi idei!

Şi de ţi-a secat izvorul,
Te turteşte cu piciorul,
Scuipă ca-ntr-o cârpă rea;
Căci pe lume n-o atinge
Că fitilul, ce se stinge,
Ars-a numai pentru ea!

Sărăcia cea flămândă
Stă ca un puşcaş la pândă,
Cu cocoşul ridicat:
Dintr-un deget o mişcare,
Glonţul zboară cu turbare
Şi vânatul a picat!