Cântul II Răzbunarea

„Țiganul și clăcașul
Au fost gândirea mea;
Stăpânul, arendașul
Și legea lor cea grea...“

C. Bolliac

FEȚELE:

RĂZVAN, căpitan de haiduci

RĂZAȘUL

VULPOI

VĂSCAN GANEA, boier

VIDRA, nepoata vornicului Moțoc

SBIEREA ceauși de haiduci

MOȘ TĂNASE

HOȚUL I

HOȚUL II

HOȚUL III

CIOBANUL

HAIDUCI

Un crâng în codul Orheiului în Basarabia. În fund, un părău. Mai încoace, un trunchi răsturnat. În laturi, stânci.

HOȚUL I

Ian să-mi spuneți, ce să facem ca să mai scurtăm din vreme?

HOȚUL II

HOȚUL III

HOȚUL I

Să cânte Răzașul dară!

RĂZAȘUL

(oftând) De ce nu, de-aș avea cui,

Ștergându-mi plânsul cu plânsul, cum se scoate cui prin cui!...

Dar ce zic! Nu sunt eu numai care suferă și plânge;

N-oi fi singur eu în care doina-mi cugetul va frânge;

Tot ca mine varsă lacrimi, despuiați și nevoiași,

Toți acei ce-n țara noastră se mândresc a fi răzași,

Păstrând, ca o moaște sfântă, hrisoave, peceți, urice

Putrezite de vechime și-n cari cu fală se zice

Că, scăldându-se în sânge, moșii și strămoșii lor

Au câștigat ca răsplată câte-o brazdă de ogor!...

Tune, fulgere, trăsnească, cu potopul și pojarul!

Mult mare mi-este mânia! Mi-este mare mult amarul!

HOȚUL I

Eu am auzit, bădiță, c-adecă și la munteni

Ar fi răzași ca ș-ai noștri, numiți acolo moșneni...

HOȚUL II

Sunt și-n Ardeal, măi fârtate; ba și-n Țara Ungurească;

Le zice chineji, dar este chiar o breaslă răzășească.

RĂZAȘUL

Apoi oriunde să fie, tot o soartă, tot un drac!

Tot vecinii mi-i înșeală, tot vecinii mi-i dezbrac;

Vecini de cei cu putere, cu căftane daurite,

Numai fir, numai mătasă, numai cu samur blănite;

Vecini dintr-aceia care, c-o-mbrâncire, c-un cuvânt,

Satul întreg plin de viață mi-l prefac într-un mormânt!

Vecini dintre cari acuma, de-i văz în cale-mi, îi spintec,

Și hohotesc spintecându-i...

HOȚUL III

Dar tu ai uitat de cântec.

RĂZAȘUL

Ba n-am uitat. Vrut-am numai sângele-mi să-l pui în joc,

Ș-astfel, pomenind trecutul, să pot cânta mai cu foc.

(Își drege glasul, își apasă cușma pe frunte și cântă.) Frunză verde de sălcie,

Bat-o scârba răzășie!

Eu credeam că-i boierie,

Și-i curată calicie!

Ani întregi m-am judecat,

Sănătatea mi-am mâncat,

Și nimic n-am câștigat.

Eu umblam la judecată,

Copiii-mi plângeau pe vatră,

Nevasta-mi era uitată!

Dar acuma Dumnezeu

A făcut pe gândul meu,

Ca să-mi mai răzbun și eu!

Pentru dalba haiducie

Pentru mândra voinicie,

M-am lăsat de răzășie,

Ș-am ales judecători

Cei stejari nestrâmbători,

Ca să-mi fie frățiori!

TOȚI

Numai codrulețul drag

Dă dreptate la sărac!

Numai arcul după spate

Dă săracului dreptate!

HOȚUL I

Zi, Răzașule,-nainte! Zi-nainte! Nu mai sta!

Că să știu că piere lumea, tot cu drag te-aș asculta!

HOȚUL II

Zi-nainte! Zi-nainte! Să te-auză sfântul soare!

HOȚUL III

Uf, uf, uf! Rău mă frământă! Mi-e și cald, mi-e și răcoare!

RĂZAȘUL

(ia arcul în mână și cântă)

Frunză verde lemn sucit,

Și de când m-am haiducit,

Dragu-mi-i drumul cotit

Și de umbr-acoperit.

Când văz pe ciocoi viind,

Mă fac broască la pământ,

Îmi așez săgeata-n vânt

Și mi-l iau la căutare,

De la cap pân' la picioare,

Fără ah, fără cruțare!

Și chitesc, și socotesc,

Și cuget, și mă gândesc,

Pe unde să-l nemeresc:

La retezul părului,

Din dosul ișlicului,

Unde-i greu ciocoiului!

TOȚI

Las' să moară ca un câine,

Că mult te-a căznit pe tine!

Las' să moară ca o fiară,

Că mult geme biata țară!...

(Se arată, trecând puntea părăului, Ganea și Ciobanul.)

HOȚUL I

Un boier aice-n codru!

CEILALȚI

(apucând armele)

Un căftan... Suntem trădați!

CIOBANUL

Liniștiți-vă, că doară ne cunoaștem, măi fârtați!

Eu vi-l aduc pe credință: eu vi-s chezaș și povață;

Voi aveți lipsă de galbeni, el are lipsă de brață...

GANEA

Care-i căpitanul vostru?

RĂZVAN

(ieșind dintre tufe)

Ce-ți trebuie? Ce poftești?

GANEA

Pe căpitan...

RĂZVAN

Căpitanul?... sunt eu; dar tu cine ești?

GANEA

Dumneata? Să fie oare? Sabia cea de văpaie,

De care tremură țara?

RĂZVAN

Numai pe cei răi îi taie.

GANEA

Dumneata Răzvan?

RĂZVAN

Ei bine, știi acuma cine-s eu;

Spune-mi dar și tu, jupâne, cum se cheamă ciocul tău?

GANEA

Nu-i vorba de nume...

CIOBANUL

Lasă! ți-oi spune eu, căpitane,

Din botez Văscan îi zice, iar după poreclă Gane:

Feciorul lui Osip Gane, ce fusese căminar...

GANEA

Eu n-am venit în pădure ca să vorbim în zadar.

Lucrul care mă zorește trebui isprăvit îndată...

Nu-ncape nici o zăbavă... Află că iubesc o fată...

RĂZVAN

Atunci du-te la vrun popă dintre cei ce pentr-un zlot

Cunună soră cu frate și mătușă cu nepot!

N-ai ce căta pe la mine,

Preoțit de cruda soarte

Ca să cunun alde tine

Numai cu duhul de moarte!

Așadar pleacă, jupâne; pleacă, vesel c-ai scăpat...

Însă de-ai venit aice cu vrun scop înveninat...

(Pune mâna pe pumnal.)

CIOBANUL

Nu-l speria, căpitane... Boierii sunt slabi la fire:

Brațul, haina, mintea, fața, inima, totu-i subțire.

RĂZVAN

Urmează-ți vorba, jupâne. Te-ascult...

GANEA

Apoi îți spuneam

C-am îndrăgit pe-oarecine, firește fată de neam;

Din nenorocire, totuși, ea n-are mamă, nici tată,

Ș-unchiu-său vrea să-i răpească moștenirea cea bogată,

Luându-și de gând s-o-nchiză călugăriță la schit!...

O faptă nelegiuită! Un lucru nepilduit!

RĂZVAN

Sărmana?... Dar zestrea-i mare?...

CIOBANUL

Avuții nenumărate!...

RĂZVAN

Sărmana!... Mori după dânsa?

GANEA

(dând lui Răzvan o pungă)

Iată trei sute de galbeni. Alți trei sute, negreșit,

O să-ți aducă ciobanul, după lucrul săvârșit...

RĂZVAN

Cum o cheamă pe sărmana?... Pe iubita cea bogată?

GANEA

Nu-i vorbă...

CIOBANUL

O cheamă Vidra... Știi?... A lui Moțoc nepoată...

Și cin-oare n-o cunoaște!

RĂZVAN

Da! Am auzit și eu...

HOȚUL II

Un fătoi ce călărește și-mpușcă chiar ca un zmeu.

Într-o zi am întâlnit-o alergând la vânătoare...

E voinică, n-am ce zice! Și-i frumoasă ca o floare...

RĂZAȘUL

Știut! După ce-i din osul acelui vornic Moțoc,

De care Moldova-ntreagă mi se temea ca de foc!

GANEA

Căpitane! Noi în vorbe pierdem vremea fără treabă...

RĂZVAN

Se-nțelege! Tu ai sete s-apuci zestrea mai în grabă...

Spune-mi însă mai-nainte, pentru banii ce ne-ai dat,

Ce fel de marfă anume să-ți dea codru-ntunecat?

GANEA

Chiar acuma, căpitane, zece călărași în silă

Târăsc la călugărie pe nefericea copilă...

Mănăstirea nu-i departe... S-o smulgi din mâinile lor...

Dă-mi-o mie...

RĂZVAN

Te iubește?

CIOBANUL

Așa! Nu-i ceva ușor!

Vidra-i o fată semeață, bâcsită cu fudulie,

Care n-o să bage-n samă nici chiar pe sfântul Ilie!...

Să iubească pe jupânul? Dec! Să-și pună pofta-n cui...

Boierul știu c-o iubește, dar nu ea pe dumnealui...

GANEA

După cununie, lasă! și iubirea o să vie...

Dar grăbește, căpitane...

RĂZVAN

Așa-i! După cununie!

Adevărat. Eu uitasem c-asta-i legea pe la voi:

Numai zestrea înainte, iar iubirea mai apoi!...

Mai apoi? ba nu! iubirea nu mai vine niciodată,

Unde dintre două inimi, una-i boarfă cumpărată!...

Dar, mai în sfârșit, ce-mi pasă!...

CIOBANUL

Curat așa zic și eu:

De nu se iubesc boierii, pentru dânșii e mai rău.

RĂZVAN

Băieți! Mergeți cu jupânul. Ați auzit ce poftește.

Simbria-i destul de bună: faceți treaba voinicește...

CIOBANUL

Sănătate, căpitane!...

GANEA

Niciodată n-oi uita

Slujbulița cea frumoasă ce-o mi-i face dumneata,

Și-ți făgăduiesc pe cinste că dacă din întâmplare

Vei fi prins de cărmuire, te scap eu din supărare:

Sunt cumnat cu părcălabul, iar vornicii amândoi

Mi-s cam rude de departe...

RĂZVAN

Ciocoii sunt tot ciocoi!

(Către Răzașul, care vrea să plece cu ceilalți.)

Răzașule! mai așteaptă...

RĂZAȘUL

Poruncește!

RĂZVAN

(luându-l deoparte)

Cată bine.

De-i pricepe că miroasă...

RĂZAȘUL

A trădare? Las' pe mine!

RĂZVAN

Dar nu v-atingeți de Vidra... E femeie.

RĂZAȘUL

Chiar să vrei,

Răzașul nu se pogoară la bătaie cu femei!

(Ganea, Ciobanul și haiducii ies.)

RĂZVAN

Femeie! Precum pojarul se naște dintr-o scânteie,

Așa m-aprinde pe mine ciudata vorbă: femeie!...

Femeie! De când pe dânsa o făcuse Dumnezeu,

El nu mai face nimica, fermecat de lucrul său,

Și privind cu mulțumire la lumea cea zâmbitoare,

Zice: eu sunt rădăcină, dar femeia este floare!...

Femeie!... Și totuși, omul, de lăcomie târât,

Iubește nu pe femeie, ci auru-i cântărit!...

Pentru dânsul e femeie moșia cea măsurată,

O sculă prețeluită sau o pungă numărată!...

(Se aude afară glas strigând: „Răzvan! Răzvan!!“)

Mă cheamă?... Cine să fie?...

TĂNASE

(arătându-se dintr-o parte)

A! Iată că te-am găsit!

RĂZVAN

Stăi! Tu ești... Mi-aduc aminte... Ești acel nenorocit

Carele la Iași pe poduri oboseai strigând „jupâne“,

Pân' să capeți o lescaie sau o fărâmă de pâine!...

Te cunosc, deși de-atuncea trecut-a un veac întreg:

Trei ani cumpliți de robie...

TĂNASE

Robie? Nu te-nțeleg!

Te știam slobod, băiete; sprinten ca o rândunică;

Bătându-ți joc de necazuri... Zău! nu mai pricep nimică...

RĂZVAN

Da! O robie de spaimă, cum numai duhul cel rău,

De-ar putea să biruiască, ar robi pe Dumnezeu!

Fost-am șerb, fost-am în lanțuri, ș-acum inima-mi suspină

Întâlnindu-te pe tine, căci tu, tu ai fost pricină!...

TĂNASE

Eu?

RĂZVAN

Tu, moșule! Tu singur! Asta-n veci eu n-oi uita...

Ș-apoi iată-mă-s în codru, haiducind din vina ta;

Și mâini, de-mi va fi ursita să mor pe spânzurătoare,

Ți-o voi datora tot ție...

TĂNASE

(făcând semnul crucii)

Poznă!... Nu glumești tu oare?...

Să știu c-așa-i adevărul, o clipă n-aș zăbovi,

Dându-ți pieptul meu drept țintă, să te poftesc a lovi...

RĂZVAN

Tu! da, tu ești o unealtă a puterii fără nume,

Care țese nevăzută toate lucrurile-n lume,

Astfel c-ades muritorul, bun ca blândul mielușel,

Face rele peste rele, făr' s-o știe singur el!...

TĂNASE

Dar ce spui?...

RĂZVAN

Ți-aduci aminte nenorocita de pungă,

Din care luași un galbăn, zicându-mi c-o să-ți ajungă,

Că sunt mulți sărmani în țară, că nu-ți place de prisos,

Pe când se zbuciumă frații, simțind cuțitul la os?...

Moșule! Făcând aceasta, puteai să prevezi tu oare

C-o să mă cufunzi pe mine în robia-ngrozitoare?...

Ei bine! căzut în fiare pentr-un galbăn ce-a lipsit,

De primeai tu punga-întreagă, eu scăpam nepedepsit!...

Ha, ha, ha! Ș-apoi mai strige căpățânile-nțelepte

C-omul știe tot ce face, știe tot ce-o să-l aștepte,

Uitând c-un flutur de seară, ce trece repede-n zbor,

Este-n stare să răstoarne toată prevederea lor!...

O faptă cât de frumoasă, ca o floare cu otravă,

Tăinuiește câteodată pieirea cea mai grozavă!...

În sfârșit, tu ești pricină!...

TĂNASE

Dar de ce, copilul meu,

Să nu mă vestești în clipă, lăsându-mă-n locul tău

Însuși eu să-ncarc robia pe căruntețele mele,

Și scăpându-te pe tine, să port lanțuri cât de grele?...

Un țigan ce miluiește pe-un neputincios bătrân,

Zică tot ce-i place lumea, este chiar ca ș-un român...

RĂZVAN

Haide! Ce-a fost se trecuse... Spune-mi acuma, iubite,

De ce-ți târăști tu la codru oasele cele-nvechite?

Cum de ți-ai lăsat copiii?

TĂNASE

Ba copiii m-au lăsat.

RĂZVAN

Te-au lăsat? Nu-mi vine a crede!...

TĂNASE

Săracii au răposat.

În țara noastră cea mare și bogată, măi băiete,

Sunt români ce pier de foame! Sunt români ce mor de sete!...

Astfel în toată Moldova, păcătosului Tănas

Nici un sprijin, nici un razăm, nici un scut n-a mai rămas,

Decât numai să-și însemne pieptul cu cea sfântă cruce

Și zicându-și „Doamne-ajută!“m calea codrului s-apuce;

Căci de-o bucată de vreme, cerșitorind pe meidan,

Auzeam mereu tot vorbe de căpitanul Răzvan...

RĂZVAN

Cum? La Iași?...

TĂNASE

La Iași, băiete, se vorbește despre tine

Felurite verzi ș-uscate, câte nici în cap nu-ți vine!

Unii te laudă foarte, ca pe-un strălucit viteaz;

Alții, adică boierii, te sfășie cu năcaz;

Iar țiganii tăi... iertare! O să-mi pui lacăt la limbă,

C-alta orice i-aș mai face, degeaba! tot nu se schimbă!...

RĂZVAN

Zi, moșule! Zi-nainte... Eu nu mă supăr de loc.

TĂNASE

Ei bine, țiganii zbiară că tu ești al lor proroc:

Tu o să-i scoți din cătușe, tu o să-i speli din păcate,

În tine-i toată nădejdea, fără tine nu-i dreptate;

O nebună de țigancă le-a spus c-a visat prin somn

Că tu o s-ajungi odată nu numai jude, ci domn!...

RĂZVAN

Ciudat!

TĂNASE

O blestemăție! Auzi cine să domnească!

Însuși dracul nu croiește minciună mai țigănească.

Dar nu-i vorba de țigancă... Apoi precum îți spusei,

Rămâind singur în lume, fără copilașii mei,

Fără milă și-ndurare, fără căpătâi și vatră,

Mai rău decât chiar țiganii ce colindează cu șatră,

M-am pus pe gânduri, băiete; gânditu-m-am, răzgândit,

Ș-acum iată-mă-s aicea, bucuros că te-am găsit...

M-am bătut cu multe litfe, care de care mai rele,

Ba leși, ba păgâni, ba unguri, ba frânci de-ai lui Despot.

Și ce-am învățat atuncea n-am uitat încă de tot...

Mă vezi prăpădit, dar altfel această mână secată

Tot ar mai putea trimite dușmanului o săgeată...

Decât să mor în orașe de cruzimea celor răi,

Mai bine voi în pădure prin mine să piară ei!...

O ființă cât de slabă sporește când își răzbună.

Încearcă-mă și pe mine... Sunt haiduc și pace bună!

RĂZVAN

Așa te vreau, moș Tănase! Ș-o să vezi peste puțin

C-orașu-i o lighioană și numai codru-i creștin...

În oraș totu-i robie; cel mai mic și cel mai mare,

Toți ca unul poartă lanțuri, toți ca unul gem în fiare;

Fiecare slugărește, și nici unul nu-i stăpân;

Însuși domnul cu rușine pleacă fruntea la păgân!...

Pe când aicea stejarul lîngă buruiană crește,

Dar fie cât de puternic, el pe dânsa n-o robește;

Iar sălbatecele fiare, ce flămânde rătăcesc,

Omoară sărmana jertfă pe care mi-o nemeresc,

Dar n-o-njugă cu năpaste, ca fiara cea omenească,

Care prada-i n-o ucide și n-o iartă să trăiască!...

În oraș totul se-ngroapă și putrezește de viu

În locuința-i îngustă și rece ca un sicriu,

Unde suflarea se curmă, unde văzduhul lipsește,

Unde cărămidă, lespezi, lut și piatră te-nvălește;

Pe când aicea verdeața ne ține loc de păreți,

Ne-acopere numai frunza și numai cerul măreț,

Iar jos s-așterne covorul, văpsit cu mii de văpsele,

Ce singură firea-l țese din ierburi și floricele!...

Lumea totuși de departe ne numește cu fiori

Ucigași, împușcă-n-lună, hoți, tâlhari, omorâtori...

O, nu, moșule! Nu crede! Așa fost-a totdauna

Că de cel gonit se leagă clevetirea și minciuna,

Precum mușchiul se lățește pe-un copaci pe care-l tai,

Și nu-l lasă pân' ce viermii nu-l prefac în putregai!

Săracul țăran ce-și pierde vitișoarele sau plugul,

Robul osândit ce fuge, blăstemând biciul și jugul,

Toți cei slabi, izbiți de soartă, de nevoi înconjurați,

Află-n codru mângâiere și ne dau nume de frați.

Când privești Moldova-ntreagă părăsită-n jaf și-n silă,

Pe cei buni în neputință, pe cei răi fără de milă,

Veneticul și păgânul, cel de neam și cel bogat,

Numai ei având dreptate și la vodă și la sfat,

Căciuliți de toată lumea, fără grijă de nimică...

O! atunce-ți pare bine când deodată se ridică

Spaima de haiduci în țară, născuți din al țării chin,

Precum o durere crudă naște-n piept câte-un suspin!

TĂNASE

Urmează, frate Răzvane! Mai vorbește! Mai vorbește!...

Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește!

Sunt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pământean...

O, Doamne! Să iasă tocmai dintr-o gură de țigan!...

VULPOI

(de departe)

Căpitane! Căpitane!

RĂZVAN

Ce veste?

VULPOI

(târând după dânsul pe Zbierea)

O caracudă!

Am pescuit-o acuma pe-uscat fără multă trudă...

RĂZVAN

Sbierea? În mâinile mele?

SBIEREA

Chiar Răzvan!... Vai!... Sunt topit!...

TĂNASE

Te cunosc și eu prea bine!

SBIEREA

(căzând în genunchi)

Și dumneata?... Am murit!...

Sfinte Petre!... Sfântă Ana!... Mucenice Spiridoane!...

Scăpați-mă de pieire!... O să vă dau trei icoane,

Tot d-aramă poleită cu aur... sau cu argint!...

VULPOI

Drace! Nu știam eu singur c-am pus mâna chiar pe-un sfânt!

L-am găsit în drum la stânga, într-o căruță stricată;

De gras ce-l vezi, de departe mi se păru că-i o roată;

Dar fiindcă vrea să fugă, îi dădui un bobârnac,

Și simții atunci de-aproape că-n roată-i ascuns un sac.

Deci acuma, căpitane, poți să-i dai răvaș la dracul,

Că tot ce-a fost bun într-însul nu mai este: iată sacul!...

SBIEREA

(frângându-și mâinile)

Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un ort!...

Sunt pierdut!... Preasfântă troiță! Maică Precistă!... Sunt mort!...

TĂNASE

Dați-mi cinevași o armă, căci poftesc cu pofta mare

Să-i număr, tot unul-unul, vro zece mii pe spinare!

RĂZVAN

Eu țigan, și iată cine se laudă că-i român...

Fraților! Priviți-l bine: eu sunt rob, dânsu-i stăpân!...

TOȚI

Stăpân?...

RĂZVAN

Boierule, scoală!... Nu-i frumos și nu-i cu cale

Să-ngenunchezi dinaintea unui rob al dumitale.

Jupânului, ce-i cu dreptul d-a ședea chiar în divan,

Nu se cade să se plece de frica unui țigan...

Scoală dar ca ș-altă dată, scuipă-mă și pălmuiește,

Că vodă nu-ți cere sama, și pravila nu te-oprește!

Scoală dar ca ș-altă dată, și pune pe-argații tăi

Ca să-mi dea și dânșii palme, ca să mă scuipe și ei!

Țara-ntreagă nu-i a voastră?... Codru sau oraș, ce-ți pasă?

Oricând ș-oriunde, jupâne, sunteți tot la voi acasă!...

(Sosesc Vidra, Ganea, Răzașul și ceilalți hoți.)

RĂZAȘUL

Căpitane! Îți aducem pe nepoata lui Moțoc,

E cam cu nărav ciocoaica: n-o auzi vorbind de loc...

VULPOI

Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ș-o jupâneasă!

HOȚUL I

Parcă-i la Curtea domnească!

HOȚUL II

O adunare aleasă!

RĂZAȘUL

(privind la Sbierea)

Haida-de! Dar ăsta cine-i?... De când maica m-a făcut,

N-am întâlnit niciodată om mai pocit și mai slut!

HOȚUL I

O gadină!

HOȚUL II

O șopârlă!

HOȚUL III

O năpârcă-nveninată.

RĂZVAN

Tăcere? Să fiți cu toții martori la o judecată.

Ăst boier, pe care-acuma îl vedeți îngenuncheat

Și care la Iași se plimbă mândru ca un împărat...

SBIEREA

Nu, nu, nu...

VULPOI

Taci, caracudă!

RĂZVAN

Ăst boier prin răutate

Întrece gadini, șopârle și năpârci înveninate...

Ca painjenul ce țese pe furiș vicleanu-i ciur,

Și-l întinde, și-l anină, și-l acață pe-mprejur,

Și drept din mijloc pândește, pironit în neclintire,

Așteptând să-i intre gâza în capcana-i cea subțire,

Apoi lacom se repede, bucuros c-a înșelat,

Ș-o tot rumpe, ș-o tot vâră în stomahu-i desfundat,

Și iar își cârpește ciurul, și iar la pândă s-așează,

Și iar ochește-n tăcere, nouă pradă să-i mai cază...

Astfel și boierul ăsta e painjenul sătul,

Gata să-și mai dreagă cursa, tot strigând că nu-i destul!

SBIEREA

Nu, nu...

VULPOI

Taci, că te ia naiba!

HOȚUL I

Nici iadul n-o să-l primească!

RĂZVAN

Însă din jertfele sale, nu-i alta ca să-l urască

Cu furie mai cumplită, cu foc mai înverșunat,

De cum Răzvan îl urăște, setos de-a fi răzbunat!

Pentr-un galben, ce pe drumuri l-am găsit pe neașteptate,

El, cu pravila-i în mână și pe buză-i cu dreptate,

Mă ia rob... rob pentr-un galben și mă face nevăzut

Într-un beci, de mucezeală în mocirlă prefăcut,

Unde mă legăse-n zgardă, ca pe-un câine-n bătătură...

Îl urăsc cu cea mai cruntă și nepovestită ură!...

(Vidra face o mișcare de groază.)

TĂNASE

Răzbunare! Răzbunare!

HOȚII

Furcă!

RĂZVAN

Da! voiesc și eu

Să-mi răzbun; dar moartea-n furcă i-ar fi prea puțin...

SBIEREA

(căzând jos)

Valeu!

RĂZVAN

Cruce, țeapă, glonț, săgeată... Nu-i destulă răzbunare!

Vreau o altfel de pedeapsă: o pedeapsă și mai mare...

RĂZAȘUL

Căpitane! Ian sfârșește! Că decât să mai aștept,

Mai bine-acum dintr-o dată să-i înfig măciuca-n piept!

RĂZVAN

Măi Vulpoiule, ridică-l!...

SBIEREA

(când îl scoală Vulpoi)

Vai mie!... Răzvane frate!...

Mă jur c-am lăsat acasă catastișe ne-ncheiate...

Iartă-mă!... Tocmai pe tocmai!... Fost-ai rob, te iert și eu...

De vrei, îți voi da ș-un zapis... Martor mi-este Dumnezeu!...

RĂZVAN

Vulpoiule, du-l din codru! Scoate-mi-l pânâ la răspânte,

Arată-i drumul cel mare și zi-i aceste cuvinte:

Iată dreapta, iată stânga, iată jos și iată sus;

Alege la deal, la vale, la răsărit, la apus;

Răzvan te-avusese-n palmă, și numai c-un semn de mână

Ar fi putut să te facă praf, publere și țărână...

Totuși, uite! Nu-ți lipsește nici un fir din perii tăi...

Să trăiască codrul verde!... Pleacă slobod unde vrei...

(Vidra e foarte mișcată.)

TĂNASE

Cum? îl ierți? Îl lași să scape?...

RĂZAȘUL

Căpitane! Mi se pare

Că tu-ți cam petreci cu glume ș-ai uitat de răzbunare!

RĂZVAN

Răzbunarea cea mai crudă este când dușmanul tău

E silit a recunoaște că ești bun și dânsu-i rău!...

RĂZAȘUL

Astea nu se trec la mine! Doară nu-s o fată mare,

Ca să cred că răzbunarea nu-i decât o sărutare!...

Noi l-am prins, al nostru-i dară, al codrului, nu-i al tău!

Nu-l iert eu, bată-l să-l bată!...

VULPOI

Și nici eu nu-l iert!

HOȚUL I

Nici eu!

HOȚUL II

Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine,

Ca să te pupi cu boierii și să ne dai de rușine!

O VOCE

Țiganul se prea gurguță!

ALTĂ VOCE

Se cunoaște că-i țigan!

MAI MULTE VOCI

Țigan! Chiar țigan!...

RĂZVAN

Țiganul nu mai este căpitan!

(Scoate din brâu o bardă poleită.)

Când voi m-ați pus peste codru, dându-mi în mână securea,

Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea.

Iată barda ce-a pătat-o jurământul cel viclean;

Dați-o unui alt mai vrednic, care nu va fi țigan!

Puneți dintre voi pe-acela care-i meșter să vă-nvețe

A năvăli-n slăbiciune, a vă izbi-n bătrânețe,

Sau pe-o singură furnică să dați iurăș câte doi!

Așa căpitan vă trebui, dar Răzvan nu-i pentru voi!

(Aruncă barda și voiește a ieși.)

RĂZAȘUL

Haide, haide, căpitane! Te iuțești peste măsură!

Nu te pierdem noi pe tine pentru astă pocitură!

(Privește încruntat la Sbierea, rădică de jos securea și o dă lui Răzvan.)

Iată barda, ia-ți-o iarăși, fă ce-ți place, fă cum știi...

Dar eu, unul... of, măicuță!... l-aș tăia fășii-fășii!

VULPOI

Să trăiască căpitanul!

TOȚI

Căpitanul să trăiască!

TĂNASE

Da, da! Și de țigănie să nu se mai pomenească!

RĂZVAN

(către Sbierea)

Stăpâne, acuma pleacă!...

SBIEREA

Să plec?... Cum?... Adevărat!...

O, ce om! Ce piatră scumpă! Ce suflet de matostat!...

Dar fiindcă scapi de moarte pe-un creștin foarte cucernic,

O să te blagoslovească Dumnezeu atotputernic!...

RĂZVAN

Fugi, boierule, de-aice!... Fă-mi și tu pe placul meu!...

Mi-e scârbă s-aud din gură-ți numele lui Dumnezeu!

VULPOI

(împingând pe Sbierea)

Mișcă! Mișcă, caracudă!

SBIEREA

Ba nu... Mă rog! Fără pripă!...

Mai avem o socoteală... Numai un cuvânt... O clipă!...

Dați-mi sacul meu!... Răzvane!... Nu mă sărăci de tot...

Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un zlot!

(Iese ghiontit de Vulpoi.)

VIDRA

(înaintând și întinzând mâna către Răzvan) 

Aș fi mândră, căpitane, ca să strâng o mână, care

Nu voiește să-și răzbune decât numai prin iertare!...

RĂZVAN

Mâna mea?... Această mână, dezmierdată de cuțit,

Arsă de foc și de vânturi, bătută necontenit,

Spălată de ploi și grindini, aspră și neagră din fire,

Cuteza-va ea s-atingă mâna-ți albă și subțire?...

VIDRA

De când oamenii din codru răpitu-m-au după drum,

N-am oftat, n-am zis o vorbă, fost-am mută pân-acum,

Oprind lacrima pe geană și-necând în piept suspine,

Ca să nu pogor pe Vidra pân' la ei și pân' la tine...

Dar nu-i pasăre pe lume să nu cânte mai cu dor,

Când ziua-i plină de soare și cerul e fără nor;

Nu-i femeie să nu-și simță inima-i în tulburare,

Când s-așterne dinainte-i luminând o faptă mare!...

Rob, țigan, haiduc, de-oriunde soartea să te fi adus,

Un suflet c-al dumitale își va face loc în sus!

(Răzvan rămâne ațintit.)

TĂNASE

Aferim! Ce mai muiere! De-ar fi mulți boieri ca tine...

GANEA

Ce fac, dragă jupâneasă? Cine-ar crede!... E rușine!

Nepoata marelui vornic și fiica unui spătar,

Dumneata să stai la vorbă... ce-njosire!... c-un tâlhar!...

RĂZAȘUL

Căpitane! Căpitane!... Fă-ți cu mine o pomană:

Dă-mi voie măcar dintr-însul să-ți fierb de prânz o tocană!

HOȚII

Da, da! Să-l tăiem îndată!...

RĂZAȘUL

Să-l bucățim mărunțel,

Ca să nu se mai cunoască de-a fost boier sau vițel!...

RĂZVAN

(ieșind din gândire)

Cum? De ce-i așa urgie?... Lăsați-l în bună pace!...

El nu v-a făcut nimica...

RĂZAȘUL

Nu cumva! Iată ce-mi place!

Doar n-ai fost surd, căpitane!... Nu-l mai apăra-n zadar!...

Nu l-ai auzit tu singur că te numește tâlhar?...

RĂZVAN

Eu tâlhar?... Dar cine-a zis-o?... Răzvan nu putea s-auză,

Căci simțirea-i se pierduse, rătăcindu-se pe-o buză

Din care sorbea cu-ncetul cuvinte ce-mi par mereu

Că tot încă sună, sună și răsună-n jurul meu!

O, tu, femeie măreață! tu un înger! tu o zână!

Tu, ivire minunată ce-mi răsai ca o lumină!

Să te mai auz o dată că locul meu este sus...

Așa c-ai spus-o? Mai spune-mi! Mai spune-mi încă!...

VIDRA

(cu sfială)

Am spus...

RĂZVAN

Ai spus!... Eu credeam că-n lume nu va fi nici o ființă

Ca să-și cufunde privirea sub gunoi de umilință,

Pân' la omul care-n viața-i n-a gustat de nicăiri

Decât dispreț și nemilă, batjocură și loviri!...

Dar știi tu oare puterea ce-o au cuvintele tale,

Luminându-mă cu raza străcurată jos în vale,

Unde de-ale nopții umbre, sub un văl întunecos,

Ascundeau în adormire tot ce-i bun, tot ce-i frumos?...

Tu mi-ai dat o lume nouă, mi-ai deschis o nouă cale!

C-un cuvânt, c-o vorbă numai, cu suflarea gurii tale,

Ca domnul Hristos pe Lazăr tu din moarte m-ai sculat!...

Ce putere! Ce minune!...

RĂZAȘUL

Căpitanu-i fermecat!

RĂZVAN

Dar tu stai și taci acuma?... Îți pare rău dumitale

C-ai picurat o nădejde peste un noian de jale?

Poate-ți mai aduci aminte cine ești?... Ei bine, dar,

Nici eu n-o să uit atuncea că Răzvan e un tâlhar!

(Cătră Ganea.)

Sunt tâlhar!... Așa-i, jupâne?... Ei, da! Sunt tâlhar! Firește!...

Am înțeles cum mă cheamă, și-o să mă port tâlhărește...

(Aruncând jos o pungă.)

Na, boierule! Ia-ți punga!...

GANEA

Ba nu! Ia-ți-o dumneata...

Îți mai datoresc trei sute... Crede-mă că n-oi uita...

Ciobanul o să-ți aducă.

RĂZVAN

Nu-mi pasă de datorie!

Iată banii tăi, jupâne! Dă-mi o altfel de simbrie!...

Numai cântecul deschide cugetul haiducului! P-un deal, p-un colnic,

Mergea un voinic,

Voinicul voinicilor

În țara piticilor:

Cu fața voinică

Ș-o inimă mică!

Lângă el mergea,

Și la el privea, Și mereu ofta,

Poate că-l iubea,

O copilă dalbă

Cu galbeni în salbă

O dulce fetiță

Cu flori în cosiță,

Cu rai în guriță!

Amândoi mergea,

Și mergând grăia,

Și grăind zâmbea,

Când iată

Deodată

Pe drum mi s-arată,

Stând în calea lor,

Vatavul haiducilor,

Căpitanul hoților,

Groaza veneticilor!

Și cum mi s-arată,

Privește la fată,

O vede și iată:

I se face milă

De biata copilă!

Și zice apoi

Cătră cel ciocoi,

Cătră cel voinic,

Voinic de nimic:

Calea e a ta,

Mândra e a mea,

Și de nu mi-o dai,

Hai la luptă, hai!...

(Vidra își pune mâna pe frunte.)

TĂNASE

Uf, uf, ce inimă mare! Păcat, zău, că nu-i creștin!...

GANEA

Eu nu-nțeleg, căpitane... Ce vrei? Ți-oi plăti deplin...

RĂZAȘUL

Nu-nțelegi ce este lupta?

GANEA

Lupta?

RĂZAȘUL

Lupta voinicească:

Unul pe-altul să-mi apuce, ș-apoi să mi se trântească!

GANEA

Dar căpitanu-i mai tare... mai umăros... mai cu piept...

Lesne poate să mă bată... nu se cade... n-ar fi drept.

RĂZVAN

A! jupânului, pesemne, îi place lupta nemțește?

Dați-i săbii dumisale; să-și aleagă ce poftește!...

Pentru mine-i chiar totuna: ne vom bate cum va vrea;

De-oi muri nu-i mare treabă, iar de nu, Vidra-i a mea!

(Scoate paloșul, pe când Răzașul dă pe al său lui Ganea.)

Apucă spata, jupâne!...

GANEA

(scoțând paloșul)

Din dragoste!

CIOBANUL

Patru sate!

RĂZVAN

(năvălind)

Apără-te!...

VIDRA

(descoperindu-și fața și punându-se între amândoi)

Nu, Răzvane!... N-ai cu cine!... Nu te bate!...