. . . . . . . . . . . . . . . . .

Douăsprezece! Adio, o, an! Și ai trecut!

Tu nu mai vii, întocmai ca umbra ce eu plâng!

Adio! întru tine nădejdea m-a vândut.

Pomeniri scumpe multe eu întru tine strâng.

Am plâns, am aflat pace, m-am bucurat, gemut,

Ură, dragoste-n tine, prieteșug, dușmani...

Ah! îngerul meu în tine ca tine l-am pierdut!

Tu mi-ai adus atâtea ce nu mi-au adus ani.

Acuma treci! adio! ș-asupră-mi tu ai tras

Povara ce mă-mpinge unde și tu te duci.

O! p-a mea frunte câte cugete rânduri trec!!!

Faptele mele-n tine ca semne au rămas,

Tu le păstrezi, și-n sânu-ți ele nu sunt năluci.

Fi-vor bune mai multe, sau relele întrec?!