De este o cădere, a fost ș-o stare cultă

De arte, de științe, de pace, de dreptate,

D-amor, de armonie, de bunuri legitime,

A fost ș-o fericire.

A Greciei cădere în sine presupune

Ș-o mare naintare, în care înfloriră

Virtuți, științe, arte și drept, și libertate,

În care se născură ș-atât se dezvoltară

Talente, minți și genii, eroi și legislatori;

A Greciei cădere ne dă să înțelegem,

Din fapte-nvederate, c-a fost a lumii școală,

Precum căderea Romei ne-nvederează-n faptă

C-a fost odinioară și doamnă, și potente.

A omului cădere de ce să n-aibă-n sine

Aceeași însemnare? de ce să nu ne spuie

D-un nalt grad de cultură în care omenirea

A fost ajuns odată și a căzut la urmă?

Toți popolii din lume conservă suvenirea

D-o stare foarte naltă din care căzu omul.

Tradiția îi dete și forme variate,

Și nume, după locuri: la unii ev de aur,

La alții paradise, la mulți divină eră,

Cereasca-mpărăție, perfecta fericire.

S-a zis că pe atuncea locuitorii Terrei

Erau mai sus de oameni cu mintea, cu puterea,

Când, domni pe elemente, răsstrăbătea pământul

Și aerul și marea, când spațiul și timpul

Erau al lor domeniu; perfecta fericire

Sau absolutul bine era a lor avere,

Legitim eritagiu.

Tradițiuni c-acestea era-n mare credință

În Asia întreagă, și câți n-ar fi crezut-o

Ar fi trecut de empii, nedemni de existență.

Să le luăm d-a rândul, făcând aceeași cale

Ce au făcut și ele prin lumea primitivă

D-a omului cădere.