Se completară toate, și cerul, și pământul,

Ș-adornamentul lor.

Era grădină mare cum n-a mai fost vrodată;

Era-n edenul păcii plantație divină,

Terestru paradis.

Acolo fu pus omul, ca-n sânul fericirii.

Și rege peste toate, de toate a dispune

Și a se bucura.

Ca un străin și singur, uimit, fără să știe

Nici cum, nici unde s-află, nici d-unde-aci venise,

Sta jos pe flori, pe iarbă și răsuflând profumul

În dulce reverie.

Se uită, vede lumea pe cât vederea-ajunge,

Și-n toate câte vede nu știe să distingă

Departele d-aproape, distanța-ntre obiecte.

Se pipăie și simte senzațiune dublă:

De pune la ochi mâna, el simte totdodată

Cu mâna și cu ochii; de își atinge fruntea,

Simțirea-i e-ndoită: și-n degete, și-n frunte;

De-și pipăie genunchii, asemenea simțire,

Asemenea cu pieptul, cu membrele lui toate.

D-atinge-mprejiur iarba, de ia în mână floarea,

Nu simte tot asemeni ca-n prima pipăire:

Prin degete pricepe, nu însă și prin floare.

Ardică la cer capul, și soarele îi pare

Că-n ochii săi străluce, și-ntinde iară brațul

Să ia soarele-n mână. Ci sare în picioare,

Că soarele-e departe.

Asemenea cu munții, asemeni cu dumbrave,

Cu pomi, cu flori, cu fructe, voiește să le-atingă

Cum s-a atins pe sine, cum cele dimprejiuru-i,

Se mișcă și cu pasul, se-ncearcă să le-ajungă,

Să măsure distanța cu-a tactului simțire.

Ca ochii la lumină, așa i se deschide

La minte cugetarea, și-ncepe a distinge

Între aci ș-acolo, între subiect ș-obiecte,

Pe sinele său propriu din tot ce nu e sine.

La început crezuse că toate era-ntr-însul.

Când vine pruncu-n lume, abia condus, cu anii

Ajunge să cunoască în stadiul prunciei

Și al copilăriei, în anii-adolescenței

Câte, ajuns în floare, ca june le cunoaște

Și judecă și știe. Cu-ncetul se deprinde

Cu orice cunoștință.

Iar primul om apare din mâinile divine

Întreg și deodată plin de vigoare, june,

Apt d-a distinge-ndată din rău și dintre bine,

Și mintea-i se dezvoaltă în câteva momente

Cum nu se mai dezvoaltă la noi, posteritatea,

Cu anii și cu secoli.

Începe să se miște, voiește a cunoaște,

Atinge și numește obiectele pe nume.

la plantele d-a rândul, se uită la văi, dealuri,

La râuri, la fântâne, la câmpuri, la dumbrave,

În toate se-nțelege și dup-a lor natură

Prin nume le define.

Cu toate se cunoaște, cu tot care vegetă,

Cu tot care viază, cu pasăre, cu vită;

Și-l recunosc iar toate de domnul lor și rege.

Pe dinainte-i toate, voioase, fără teamă,

Perechi și după speții trec rânduri spre-nchinare,

Trec păsări, păsărele, și ciripă și cântă:

Cu soțu-i filomela, și amoros columbul

Cu tânăra columbă, fidela turturelă

Cu soțul vieții sale,

Berbecele cu oaia, junicea lângă taur,

Cu-a sa lionă leul, și tigrul cu tigresa.

Ienă, lup și vulpe vin umili înainte-i,

Cu limba îi sărută picioarele și mâna,

Se tăvălesc, se joacă, și-arată bucuria,

Spre semn de mulțumire, luându-și al lor nume.

Și trec l-a lor pășune și jocuri inocente:

Junicea cu liona sunt bune vecinele,

Cavalla pe tigresă voioasă pune nara,

Tigresa pe cavallă c-o labă pufulină

O mângâie ușure, și mutual se cearcă;

Și pân' la pisicuță, cu șoricelu-n labe

Se joacă resăltându-l, ca pruncul cu o minge.