Se scoală-Adam; și Eva în brațele-amoroase

Îl strânge cu ardoare; el mai ardent o strânge,

Și sân la sân ferice se-mparadisă mirii.

Ținându-se de mână în mutuali afecții,

Adam duce pe Eva în leagănul d-aproape

De flori și de verdeață. Nici un talam vrodată

Din stanțele regale augustelor mirese

N-avu atâta artă, nici adornare simplă

Cu-atâta maiestate, decor mai admirabil.

Flori, vițe în festoane, cum nu produce arta,

În toată abondanța, în toată frumusețea

Suav decora bolta, pereții și intrarea,

Extazia vederea și încânta mirosul.

Pe un tapet de iarbă cu flori presemănată

Se desemna ridente și roza amoroasă,

Și candid' iasomie, safranul, iacintul;

Pe așternutul moale de iarbă ca mătasea

Acante, lăcrimioare, voioase viorele,

Odorifere plante broda talamul nunții.

Atoatecreatorul, principul frumuseții,

A fost decoratorul când a plantat edenul.

Conduși d-al nunții angel, mireasa cu-al său mire,

Ținându-se de mână în sfânta nuditate

De care n-avea teamă nici d-angeli, nici de Domnul,

Nici unul despre altul, intrară-n sanctuarul

Misterelor divine și d-unde-avea să iasă

Întreagă omenirea spre-a popula pământul.

Au fost sacrați de preoți, de mâna preaînaltă,

Dodată cu viața, venirea lor pe lume,

De patriarhi ai legii conubiului sacru.

Cine-ar putea descrie nespusele transporturi,

Candoarea virginală și grațiile Evei,

A lui Adam fervoare, întreaga fericire

Și-extrema pietate l-a ritului plinire?

Împinși d-angelul nunții pe așternutul moale,

Sunt unul lângă altul în toată inocența;

Adam începe ritul; c-o dulce rezistință

I se supune Eva și-n olocaust cede

A se-mplini misterul.

. . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . .

Atuncea împreună, în toată fericirea,

Simțiră paradisul și-ntreaga beatitute.

Ca fulger fiori multe cuprinseră pământul

Ș-electrizat revarsă profumul fecundării,

Și pulberea-auree zefirii o răsfiră,

O spulberă-amoroasă, ia plantele d-a rândul,

Se-mbată în delicii, din floare peste alta.

Se-nfiorară păsări d-amor, de bucurie,

Din aripi, aripioare bătură și cântară

Și celebrară ritul misterelor vieții.

Luceferi, astre, stele și însăși casta lună

Aprinseră ca martori făcliile nuntale,

Și angelii agapei cântară-epitalamul

Și acțiuni de grații, d-amorul conjugal.

În horul astor angeli, o, bard al Albionei,

O, Milton, treci la rându-ți! De ai pierdut vederea,

Ți-e inima-n lumină și geniul în ceruri;

Cu arpa ta de aur celebră imeneul,

Salută ca un vate amorul conjugal

Cu care numai omul a fost dotat din ceruri.