Cântarea dimineții

Cântarea dimineții

Din buzi nevinovate

Cui altui se cuvine,

Puternice Părinte,

Decât ție a da?

Tu ești stăpân a toate,

Tu ești preabunul tată;

A ta putere sfântă

Făptura ține-ntreagă,

Ne ține și pe noi.

În inimă,-n tot omul

Tu ai sădit dreptatea,

Unirea și frăția,

Tu conștiința scumpă,

Tu bun ce-avem ne-ai dat.

P-aceste saduri sfinte

Răcoritoare ploaie

De adevăr să pice,

Să crească, să dea rodul,

Să fim preafericiți.

Îndreptătorul lumii,

Tu ai slăvit noroade,

Le-ai dat tu legi preasfinte

Ce țin aceste saduri;

Slăvește și pe noi!

Ș-aceste legi prea drepte

Orice norod le calcă,

Sau care nu le știe,

Cade, ruini rămâne,

Se face neștiut.

Din slava strămoșească

De am căzut, ne nalță;

De am uitat unirea

Ce-i întărea în toate,

Acum ne fă uniți.

Să știm c-avem dreptate,

Să știm ce, cine suntem,

Ș-așa să nu se uite

O nație slăvită

Ce-am fost și ce-am fi noi.

Cu toții, dară, ție

Cântăm cântare nouă;

În flacăra unirii

Întindem mâini la tine,

Rugăm să ne-nsoțești.

Ne luminează mintea

Să te cunoaștem, bune,

Să știm că ne ești tată,

Să te cântăm mai bine,

Ș-așa să ne-mpăcăm.

1830

Share on Twitter Share on Facebook