Share on Twitter Share on Facebook

Sonet

Inimă și suflet, simțire-ngerească

Ca-a produs pămîntul ca să dovedească

Legătura care cu ceru-l unește !

Nevinovăția cînd binevoiește.

La oameni blîndețea-i să mărturisească,

Atunci se-mprumută fața ta cerească.

Rază de misteruri ce blînd strălucește

În seninu-albastru ce-n ochii-ți domnește !

Poate fericirea mai dulce să fie

Și decît ființa-ți ce nădejdea-nvie?

Și cînd înviază, lin, mîngîitor,

Cît căutătura-ți altceva mai are?

Tu, a omenirii ș-a sexului floare !

De ce nu petrece ș-în... loc gemător?

A fost publicată cu titlul Sonet II în volumul Meditații poetice dintr-ale lui A. de la Martin(1830), apoi cu titlul Sonet în Culegere de proză și de poezie, ed. I (1836).