Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară,

Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind

A lumii încroire și au văzut, fecioară,

Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind;

Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire,

Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire

Lumii celei uimite zâmbind îi arătă

Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge.

Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge

Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună.