Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare,

Când soarta din voință-i pe univers a pus,

D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare

În sânul acel tainic vecilor făr'apus,

Ca să răsari odată cinste la omenire

Și a creștinătății prescrisa împlinire,

Drepturi de ani pierdute noroadelor a da.

A ta ivire fuse la cer îndestulare

Și pe pământ îl puse în vecinică mirare.

Trecuși, dar niciodată noi nu te vom uita.