Ființa ta deșteaptă a noastră tinerime

Și face să s-auză acel războinic glas;

Pe ea vechile steaguri destinde cu mărime

Ș-ostașii cei prea tineri pășesc cu mândru pas.

Hotarul ce natura ne-a pus spre apărare

Și peste care sila trecu întru călcare

Tu ni-l întorci și iară la loc tu îl strămuți.

O, zi rară, ce-n veacuri cu anevoie vine!

Din ceruri mângâierea să fie ea ca tine.

Sau tu ale ei fețe viind te împrumuți?