Românul ajunsese a moliciunii pradă,

Brațurile ce veacuri au apărat ast loc

De tot afemeiase acea vrăjmașă sfadă,

Și armele pierdură mântuitorul foc.

Stinse de strălucire, cuprinse de rugină,

Unealtă vicleniei, arma mână străină,

Și pământeanu-ajunse străin și călător.

A! să lăsăm uitării pe cei ce se-ntrecură

Să uneltească răul... iată-i! trecând, trecură

Ca visurile nopții, ca pomenirea lor.