Share on Twitter Share on Facebook

Portretul

Era poet în suflet, era artistul june,

Și creator penelu-i; în contemplarea sa

Trăsurile-ți divine, în marea-i pasiune

Voind să le imite, un angel copia.

Și a făcut un angel în toată-a lui candoare,

O vergine cerească femeia-serafim,

Și-a pus umana artă și zelul și ardoare

Să reproducă fapta Artistului sublim.

Ci unde e scânteia din blânda-ți căutare?

Și unde e seninul din ochii-ți cerulii,

Și sufletul acela din oricare mișcare,

Și fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii?

Ci unde-e copilina vorbire inspirată,

Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân,

Exoticu-alabastru, rujoarea colorată

De rumenul serafic pictorului străin?

Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce:

În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor,

E magică oglindă din care restrăluce

Acel de inimi fulger, acel divin amor.

Acele buze rumeni sunt bine imitate;

Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc,

Al lor diafan rumen acolo nu străbate,

Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc.

Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce,

Cu-ai tăi doi sori aprinde, însuflă sânul meu;

Ș-al tău portret aievea, real voi reproduce

Și-l voi via cu focul furat de Prometeu.

Ai cugetat vrodată, ai admirat în sine

Metalica oglindă a artei lui Daguerre?

Pe ea știi cum modelul s-absoarbe și se ține

Și cum se-ntipărește printr-un arcan mister.

Ideea e ferice, invenția — divină;

Dar este-mprumutată din ochii lui Amor;

Nu-mi pare mie nouă, de loc nu mi-e străină.

D-a fost amant artistul, a fost și creator.

In ochii-mi ca-n oglindă se vede-a ta ființă

Ș-aievea se refletă în sânu-mi înfocat;

Pe inimă ca-n placă, prin calda mea credință,

Imaginea-ți întreagă ca zeu s-a întronat.

Domnește și e vie, și anii n-o vor stinge,

Și-n sacrul meu deliriu spuind-o, voi cânta,

Ca suflet fără vârstă, ce timpul nu-l învinge,

Ș-o va cunoaște lumea în admirarea sa:

„Frumoși îți sunt ochii, frumoasă ți-e fața!

Frumos îți e svolul, angel d-Osana!

Și de-mi este scumpă, de-mi place viața,

E d-ast sfânt nesațiu d-a te contempla.”

Erai vergine castă, aveai pe cap cunună,

Pasai să juri credință l-altar, la imeneu,

Cu buclele-ți aurii beteala împreună

Forma aureola unei copile-zeu.

Și chipul tău atuncea mi-a inspirat cântarea

Ce-nvoacă serafimul, al meu consolator.

Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea,

Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator.

Sunt secoli de atuncea la lunga-mi așteptare;

Mi-e teamă să pui mâna s-ating acel portret,

Și lira-mi îl repetă în sacra-i fiorare;

Pe pictorul d-atuncea îl faci acum poet.

E june, încă june în dulcea-mi suvenire

Imaginea-ti divină, modelul meu sublim,

Ce-ntinerește-n mine și cuget, și simțire,

Și-ți spune cine este frumosu-mi serafim.

Ești liberă acuma; ești însuși idealul

Acelui frumos angel. Ascultă ruga mea,

În inimă-mi citește, și-ntr-însa vei vedea:

„Dă copia la pictor, și mie-originalul”.

1868