O altă auroră în sufletu-mi lucește,

Rază necunoscută d-a altor lumi ziori;

Ochii mi se deschide, și-n ochii mei zâmbește

Ziua zilelor noastre, vecii netrecători.

Veacurile, viața-mi ca nopți se strecurară,

Și-ncovoiat pe groapa-mi, o văz că s-a deschis

Și-mi face loc printr-însa să trec preste hotară.

E poarta veciniciei!... și mă deștept din vis!

Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă,

Brațele-mi rezemate toiagul meu apasă,

Iar sufletu-mi se-ntoarce și cată înapoi...

O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?

Dar ați trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.

Era mai dinainte să vă întreb pe voi.