Dar o lumină sfântă la ochii mei îmi vine,

Ascunsuri se descoper la slabele-mi vederi;

În slavă-i adevărul s-așază lângă mine;

Visul își schimbă fața, și nu mai văz păreri.

În aste adevăruri văz o vicleană spaimă

Care din iad ieșise atât a m-amăgi,

Care c-o nepătrunsă și-ngrozitoare taină

Atâta fără preget în veci mă ispiti.

În urmă ca o groază la față se schimbase.

Și toat-asemănarea în iazmă își luase

Trufașului acela bun paznic heruvim.

Ce groaznică ispită! ce-ndemnuri vinovate!

Dar recunosc în urmă p-adevăratul frate

Frumosului meu, blândul și dulce serafim.