1. Actualitatea preocupării metafizice
În afară de cursul de Teoria cunoștinței, am anunțat pentru anul acesta un Curs de Metafizică. În cel dintâi, facem teorie, adică lucrăm în domeniul acesta al filosofiei cam în același fel în care lucrează meșteșugarul în domeniul precis al meseriei lui, facem oarecum filosofie dintr-un punct de vedere științific - dacă formula nu ar fi controversată și irevelantă.
Cursul de Metafizică este altceva. Acesta nu se adresează propriu-zis spiritului dumneavoastră sau calității dumneavoastră științifice, și nici tehnicei pe care ar trebui să o căpătați întru mânuirea problemelor filosofice. Cursul de Metafizică se adresează spiritului dumneavoastră în totalitatea lui, necesităților dumneavoastră spirituale, tendințelor fiecăruia din dumneavoastră de a vă fixa, de a vă preciza, găsi și defini pe dumneavoastră în raport cu întreaga existență.
Prin urmare, dacă acest Curs de Metafizică are actualitate, această actualitate trebuie să rezulte oarecum dintr-o coloratură aparte a structurii speciale a spiritului contemporan. Nu este greu să vă dovedesc că această actualitate există, adică nu este greu să dovedesc că în adevăr preocuparea metafizică este la ordinea zilei. Nu aș avea decât să vă înșir câteva lucruri comune, care se cunosc, ca de pildă falimentul științei în veacul al XIX-lea, care a dus la o nouă muncă spirituală și a creat noi necesități ețetera, și încă ar fi suficient să vedeți că într-adevăr această preocupare metafizică există ca necesitate metafizică.
Dar această chestiune a falimentului științific nu este propriu-zis tocmai o explicare a ivirii acestei metafizici. Dumneavoastră știți, pe de altă parte, că ceea ce se numește explicație nu este tocmai un lucru la dispoziția tuturor și aș putea adăuga că eu, cel puțin, nu am avut niciodată explicațiunea la nici un lucru. Așa că explicațiunea aceasta cu falimentul științei și cu ivirea metafizicei ca un fel de reacțiune provocată de falimentul științei rămâne pentru mine o afirmare gratuită alături de atâtea altele.
Eu zic că acest faliment al științei nu este suficient ca să explice noua îndrumare metafizică a spiritului contemporan, pentru că, propriu-zis, știința nu face faliment. De ce, întreb eu, există o necesitate metafizică astăzi, ca un reflex al falimentului științei, când totuși știința își sărbătorește astăzi cel mai mare succes pe care a putut să-l înregistreze vreodată? Niciodată priza pe care omul a avut-o asupra realității prin știință, cu ajutorul acestui instrument al științei, nu a fost așa de puternică și de stringentă cum este astăzi. Niciodată tehnica nu a avut mai la îndemână cercetarea științifică decât astăzi.
Falimentul de care vorbesc începe cam pe la anul 1870. De atunci și până astăzi! știința a progresat enorm. În adevăr, gândiți-vă ce era știința atunci și ce este astăzi. Gândiți-vă numai în electromagnetism cât de extraordinar progres s-a făcut de atunci și până astăzi, și nu numai de atunci, dar chiar de la 1915 până astăzi. Și atunci, unde este falimentul științei?
