2. Reînnoirea metafizică și insuficiența stiinței

Știința nu este în faliment și totuși necesitatea metafizică există și astăzi, mai mult decât la 1870. De ce? Eu nu pot să explic lucrurile, dar pot să constat anume lucruri și apoi să le lămuresc. Eu constat de pildă că exista o necesitate metafizică și înainte de 1870, dar această necesitate metafizică avea o altfel de îndrumare, satisfacerea acestei necessitas metaphisicae era făcută pe altă cale decât astăzi. Constat anume că, încă de pe la 1830, această necesitate metafizică se satisfăcea prin știință. Cum? De pildă, vederea aceasta de ansamblu pe care o creează asupra universului materialismul, de o parte, monismul, de altă parte, nu este metafizică? Evident că da, numai că această metafizică a lui Haeckel, a lui Boucher, a lui Moleschott lucrează cu instrumentul științei. Prin urmare, necesitatea unei metafizici care să corespundă timpurilor noastre nu este o preocupare nouă a omenirii. Se constată numai, la un moment dat, că ceea ce implica anumite nevoi ale noastre într-un anumit timp nu mai poate să îndeplinească aceeași funcțiune socială astăzi. Adică, orientarea noastră spirituală, facultatea noastră spirituală de a ne preocupa de vederea de ansamblu asupra universului, a existat întotdeauna, dar orientarea acestei facultăți, adică locul în care această facultate își caută explicarea, este astăzi unul, și era ieri altul. Acesta este principiul. Prin urmare, deși se vorbește de un fel de reînnoire metafizică, sau de o revivifiere a spiritului metafizic, aceasta nu trebuie căutată în funcțiunea metafizicizantă a spiritului, ci în direcțiunea în care această funcțiune a noastră se îndreaptă astăzi.

Direcțiunea aceasta, este adevărat, nu mai este științifică, adică mentalitatea științifică, cunoștințele științifice nu mai sunt suficiente, nu mai sunt recunoscute ca suficiente, pentru ca, în adevăr, să ne arate nouă, în viziune de ansamblu, care este soluțiunea preocupării metafizice. Ci această preocupare a noastră merge astăzi într-o altă direcție, aș zice chiar cu oarecare precauțiune, necesitatea noastră metafizică de astăzi merge spre o lume care este alta decât lumea apărând prin știință și alta decât lumea realității noastre sensibile; adică, cu un cuvânt care trebuie luat cu anumite nuanțe întotdeauna, est modus în rebus ⁴ , această necesitate metafizică își caută astăzi satisfacția într-o lume, într-o realitate extramundană, în afară de realitatea noastră sensibilă și științifică.

Ce credeți dumneavoastră că este, de pildă, spiritismul, care face ravagii îngrozitoare? Ce credeți că este teosofia, care de asemenea face ravagii? Ce credeți că este necesitatea ortodoxă și ortodoxismul actual care de asemenea a început să facă ravagii? În fond, sunt lucruri care au existat întotdeauna. Credeți oare că teosofia nu a existat întotdeauna, de când e lumea? Dar niciodată nu au fost la modă ca astăzi nici spiritismul, nici chestiunea religioasă.

În definitiv, dacă ați lua un om care se ocupă de chestiunile religioase, de chestiunile teosofice, care sunt jumătate religioase, de cele spiritiste, care nu sunt deloc religioase, credeți că veți găsi într-însul ceva precis, o necesitate precisă sau o problemă precisă pe care o urmărește în vederea împlinirii unei necesități? Nu. Este ceea ce neamțul numește Schwärmerei ⁵ ; omul caută ceva, dar nu știe ce, simte o anumită nevoie, dar nu știe care este nevoia aceasta. Dacă ar ști-o, poate că i-ar găsi leacul, dar nu cunoaște nici nevoia, nici leacul. De ce? Pentru că tocmai necesitatea aceasta se raportează la ceva care nu face parte din realitate, din realitatea palpabilă, din realitatea sibilă și directă, nici din realitatea științifică cognoscibilă. Toate elementele concrete ce stau la dispoziția spiritului omenesc prin educația omului, cunoștințele imediate și cunoștințele științifice sunt, într-adevăr, față de aceste noi necesități omenești, un faliment.

Așa se orientează, prin urmare, conștiința metafizică sau necesitatea metafizică astăzi, către ceva din afară de cunoștința pozitivă.