4. Dualitatea lui Faust la nivelul cunoașterii

Dar dacă pasagiul acesta îl iau în adevăr din monologul al doilea, aceasta înseamnă că și în acest al doilea monolog Faust rămâne tot cu cele două, hai să zicem, „vicii congenitale“, adică preocuparea pentru problema cunoașterii și preocuparea pentru problema creațiunii, acțiunii propriu-zise.

Cred că lucrurile sunt definitiv clare.

Este adevărat că aci, în a doua perioadă a lui Faust, în a doua perioadă în care a scris Goethe acest al doilea monolog, magia nu mai avea pentru el aceeași semnificație pe care o avea în prima perioadă, adică este adevărat că el personal - și aceasta o concedem foarte ușor tuturor cercetătorilor literari - că Goethe nu mai credea în magie. A crezut odată în magie, dar acum nu mai credea. Așadar, avea o atitudine nu numai critică, dar depărtată, oarecum privind de deasupra lucrurile acestea.

Prin urmare, el nu mai încearcă acum să definească cele două pozițiuni plecând tot de la problema magiei. Limbajul pe care-l întrebuințează are ceva comun cu acela pe care-l întrebuințează și în primul monolog, dar în a doua parte nu mai are de-a face cu spiritul pământului, ci trece în lumea macrocosmului. Prin urmare, putem să acceptăm istoria literară care ne spune că el, în această parte, nu se mai ocupă de magie, dar nu putem să concedem altceva, și anume că s-ar fi schimbat și axa de preocupare a lui Goethe.