1. Unitatea teoretică a operei Faust

Am încercat să vă expun în schemă deocamdată, ceea ce ne trebuie nouă pentru dezvoltările de mai târziu, în ce consistă problema salvării, dar aceste lecțiuni preliminare, oarecum introductive, asupra problemei salvării, nu erau decât lămuririle necesare pentru ceea ce ne interesează pe noi în special, adică pentru problema lui Faust. Intențiunea acestor prelegeri este dar analiza operei Faust și prezentarea ei în cadrul unei probleme mai generale, pe care eu am numit-o prin anticipație, spunând că este vorba de problema salvării.

Pentru ca în adevăr opera Faust să poată răspunde unei probleme de metafizică generală, se cer anumite condițiuni, adică sunt anumite presupoziții care trebuie îndeplinite. În primul rând, se cere ca opera însăși să fie concepută unitar. Dacă în adevăr Faust însemnează soluțiunea la o problemă, trebuie ca toată opera Faust să se grupeze în jurul unei idei centrale, cu alte cuvinte, trebuie ca ea să aibă o unitate teoretică, aș zice, nu numai estetică. Știți că lucrurile acestea sunt oarecum deosebite. Nu o să vă lămuresc ce însemnează unitate estetică, sunt lucruri pe care eu nu le cunosc propriu-zis. Unitatea estetică, în orice caz, presupune că grupezi elementele în jurul unui maximum de expresibilitate, pe câtă vreme unitatea teoretică concentrează toate elementele în jurul unui maximum de adevăruri. Expresia, de o parte, adevărul teoretic, de partea cealaltă, ar fi cele două caractere care pun în opoziție domeniul estetic – de o parte, domeniul teoretic – de cealaltă.

Vedeți dar, noi am putea să intrăm de-a dreptul în analiza operei acesteia, dacă anumite scrupule nu ne-ar apărea din capul locului și, vedeți, am vorbit acum câtva timp întâmplător cu unul din puținii germaniști care există în Țara Românească – este om mai în vârstă, care este în învățământ – și-mi spunea: „Este foarte interesant ce spui dumneata, dar vezi, pentru noi, germaniștii, nu există propriu-zis această problemă a unității lui Faust. Adică multă vreme s-au căznit oamenii care au lucrat în legătură cu analiza lui Faust să găsească o unitate, dar, de o bucată de vreme, zice, noi am ajuns la o concluzie, că anume nu există propriu-zis unitate în opera Faust, ci că opera aceasta trebuie să fie luată bucată cu bucată, așa cum se prezintă ea. Este o bucată mai mare (o friză, dacă voiți, aș zice eu, nu spunea germanistul), care este compusă din diferite fragmente; fiecare fragment de sine stătător reprezintă un tot închis cu un maximum de expresivitate estetică, dar mai departe nimic. Așezarea cap la cap a acestor fragmente nu poate să dea o unitate“.

Întreagă această afirmație, că așezarea cap la cap a fragmentelor nu poate să dea o unitate, este din capul locului hazardată. Eu cunosc în Țara Românească un alt teoretician, din alt domeniu, care nu este în învățământul universitar, care are obiceiul să facă teorii și face niște teorii foarte frumoase, numai că aceste teorii ale lui ar trebui urmărite, aș zice eu, ca atlasul cerului, ca un tablou astrologic. Știți că pe cer există constelația balaurului, a gemenilor, a fecioarei ețetera. Ce însemnează aceste constelații? Sunt câteva stele și noi ducem anumite linii de legătură de la o stea la alta și unirea acestor câteva stele ne dă o figură anumită, care seamănă într-un caz cu o fecioară, în alt caz cu un balaur ețetera. Cam așa face teoreticianul acesta foarte renumit și amicul meu. El ia diferite fapte sociale din trecut și trage linii între ele și spune: „Vezi cum iese? Vezi cum se potrivește?“.

Vedeți dar că, într-un domeniu așa de puțin poetic, cum este al faptelor sociale, nu al stelelor, și încă se pot face figuri, se pot construi unități prin ducerea acestor linii arbitrare. Aci metoda poate să fie oarecum arbitrară, dar unitatea există.

Vasăzică, germanistul nostru nu prea avea dreptate, cred eu, când spunea că nu se poate construi nici o unitate. El putea să spună altceva, că nu este de nici un folos să construim unitatea lui Faust sau că toate unitățile care se construiesc sunt artificiale; dar că nu se poate construi nici o unitate, aceasta este ceva cam hazardat.

Acum, care este în genere argumentul germaniștilor, al literatorilor, când afirmă că nu există o unitate a operei? Apoi, îl știm și noi, chiar dacă nu suntem germaniști. Se spune: perioada de timp în care a fost înfăptuită opera aceasta nu este o perioadă unitară. Acesta este un fapt. De aci se deduce: dacă perioada nu este unitară, dacă au fost în viața lui Goethe diferite momente în care el a fost preocupat de această problemă a lui Faust, însemnează că, pe măsură ce s-au născut diferite fragmente, diferite scene, acestea au reprezentat întotdeauna momente corespunzătoare din viața lui Goethe și, cum nu se poate stabili o unitate în viața lui, nu se poate stabili nici o unitate în opera însăși. [8]