Nae Ionescu — Curs de metafizică 1925-1926

Note

↑ ↑ ↑ Vasile Pârvan a ținut acest curs în anul 1919. ↑ Referirea este la Sfântul Dionisie Areopagitul, reprezentantul cel mai autorizat al acestei „cosmogonii teologice“ care, în Ierarhia cerească, propune o ierarhie a îngerilor, alcătuită din nouă ordine îngerești, împărțite în trei ierarhii. Aceste trei ierarhii se deosebesc prin trepte diferite de cunoaștere, cei mai de sus fiind cei mai apropiați lui Dumnezeu și inițiați de însuși Dumnezeu în cunoașterea tainelor acestuia; de la ei, harul cunoașterii trece prin treptele inferioare către om. Dacă cunoașterea ierarhiilor îngerești este îndreptată spre cele superioare și călăuzită de Dumnezeu, omul, fiind alcătuit din trup și suflet, nu poate atinge cunoașterea lucrurilor spirituale în chip nemijlocit. Ierarhia cerească este urmată de cea bisericească. ↑ Citat din Epistola Sfântului Iacob, 2, 17. Pentru o altă categorie de amatori de sursologie, facem trimitere la cunoscuta lucrare a lui Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase (capitolul în care acesta reia, în termeni vădit naeionescieni, problema mântuirii în diversele ei deveniri din istoria creștinismului, așa cum va fi expusă în paginile ce urmează de Nae Ionescu: pelagiana mântuire a omului prin el însuși, concepția augustiniană a grației divine și a predestinării și, respectiv, singura cale de mântuire autentică, cea profesată de Ortodoxie: prin împreuna lucrare a omului cu Dumnezeu, prin îndumnezeirea (theosis) omului. ↑ Arianism. Erezie a preotului Arie (256-336) care recurge la subordinaționism hristologic (ființa lui Dumnezeu-Tatăl ar fi unică și incomunicabilă, deci Fiul nu are o natură identică cu Tatăl, fiind creat, deci inferior Tatălui). Consecință târzie a politeismului păgân, care reducea divinitatea la o categorie fizică. Adorând creatura, arianismul este condamnat de Sinodul I ecumenic, care stabilește că esența Fiului este identică cu a Tatălui (homoousios) și introduce în Simbolul de credință expresiile: „Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii“, „născut, nu făcut“, „cel de o ființă cu Tatăl“. ↑ Nestorianism. Erezie a patriarhului Nestorie al Constantinopolului (380-440) care atribuie lui Hristos două persoane: una divină, Logosul sau Cuvântul, și una umană, Iisus. Natura umană, fiind distinctă și independentă, în Hristos ar exista două subiecte. Condamnat de Sinodul ecumenic de la Efes (431). ↑ Goethe lucrează la prima versiune din Faust între 1773-1775. După ce-l cunoaște, în 1774, pe Karl August, viitor duce de Saxa-Weimar, Goethe se stabilește în 1775 la Weimar, din clipa în care acesta va lua conducerea ducatului; din 1779, Goethe îi va fi consilier intim. În 1782, Karl August îl înnobilează pe Goethe. În 1785, Goethe încheie primul contract pentru publicarea operelor sale. În 1786, pleacă într-o călătorie în Italia, de unde va reveni la Weimar în 1788. În 1790 face o nouă călătorie în Italia. Începutul prieteniei cu Fr. Schiller datează din 1794. Între 1797-1801, Goethe creează anexele la Faust: Dedicație, Prolog în cer, Prolog în teatru. Faust I apare în 1808, fiind terminat din 1806. Părți din actul V inaugurează în 1825 lucrul la Faust II. În 1827 începe să apară la editorul Cotta ediția de Opere complete în 40 de volume a lui Goethe (se va încheia în 1830). În 1831, Goethe termină Faust II, care va apărea postum, în 1832. ↑ Zi aniversară (germ.) ↑ Nae Ionescu întrebuințează aici termenul „duplicitate“ în prima sa semnificație etimologică, în latină duplexicis însemnând înainte de toate „dublu“, „îndoit“, și abia apoi „șiret“, „prefăcut“. Limba noastră de astăzi păstrează doar înțelesurile figurate din urmă. Și în lecția a V-a, „duplicitate“ este folosit alternativ cu „dualitate“. ↑ Răul ca „absență a binelui“ (steresis, privatio boni) este soluția patristică dată de Sfinții Vasile cel Mare (Răul este „o absență a Binelui. Prin urmare, răul nu are în mod inerent o substanță proprie, ci apare ca o mutilare a sufletului“, Hexameron, II, 5) și Ioan Hrisostom problemei Răului. Ea a fost preluată de la aceștia de Fericitul Augustin, în cele cinci lucrări împotriva maniheismului și radicalizată în „doctrina predestinării“. O nouă radicalizare se petrece în secolul al XVI-lea, în teologia lui Luther, care consideră că nu stă în puterea omului să facă binele sau răul, după cădere nemaiputându-se vorbi de un „liber arbitru“. ↑ Prima versiune a lui Faust, Urfaust va fi descoperită la Dresda, în 1887. ↑ În lipsa unui echivalent convenabil în limba română, am ales să traducem părțile componente ale termenului: „formație“, „educație“ și „filistină“; deci Wagner ar fi beneficiarul unei „educații filistine“. Le mai amintim celor familiarizați cu gândirea lui Heine că acesta numea (ironic, desigur!) Germania epocii sale „Țara Filistenilor“. ↑ Ierarhia îngerilor după Dionisie Areopagitul: „Teologia a dat tuturor ființelor cerești nouă denumiri explicative; pe acestea, inițiatorul nostru în cele divine le împarte în trei grupări triadice. Prima grupare (ordin) este aceea ce stă totdeauna în jurul lui Dumnezeu; ea este în vecinătatea lui și se cunoaște cu El în chip nemijlocit și înaintea celorlalte. Căci revelația Sfintei Scripturi ne-a lăsat ca tradiție că tronurile cele mai sfinte și ordinele cele cu ochi mulți și aripi multe, denumite în limba ebraică heruvimi și serafimi, sunt așezate în chip nemijlocit în cea mai mare apropiere de Dumnezeu (…). A doua triadă e cea formată din: domnii, stăpâniri și puteri. În sfârșit, a treia și cea din urmă dintre ierarhiile cerești spune că este aceea a îngerilor, arhanghelilor și începătoriilor“ (op. cit., VI, 2). ↑ În anul universitar 1924-1925, Nae Ionescu a ținut la Universitatea din București un Curs de Filosofia religiei (editat în 1993 sub titlul „Prelegeri de filosofia religiei“). În prelegerea a XIII-a vorbește, printre altele, de gnosticism. ↑ „Rosacrucienii“ (germ.) sau „cavalerii rosicrucieni“ (fr.) – adepți ai ordinului rosacrucian, întemeiat de germanul Christian Rosenkreutz, presupus a fi trăit între 1378-1485. Societatea secretă s-a manifestat în Germania sfârșitului de secol XVI, când alchimistul Studion fondează la Nürenberg o asociație de cavalerie rosicruciană; esențialul inspirației rosicrucienilor, deși trimite la ezoterismul musulman, pare a fi extras din teoriile discipolilor lui Paracelsus, cunoscute sub numele Pansophia („Cunoașterea universală“). Ordinul și-a păstrat secretul până la 1614, de când se manifestă public. Către 1650, ordinul este bine organizat în Anglia și este cel care va introduce în Masonerie sistemul Gradelor Înalte, numite și „Scoțiene“. La mijlocul secolului al XVII-lea fratria rosacruciană a prins contur în francmasonerie. Francmasoneria modernă reia și continuă ezoterismul rosacrucian. ↑ În ghearele morții (lat.) ↑ Există înălțări și căderi (fr.) ↑ Cel care are constanță în schimbare (germ.)