1. Stabilirea metodei de lucru: contactul cu textul

Pusesem în prelegerea trecută în discuțiune problema unității lui Faust și deosebisem două puncte de vedere din care poate să fie discutată această unitate, și anume unitatea caracterului lui Faust și unitatea de problemă a operei Faust în general. În acea prelegere, adunasem din corespondența lui Goethe, din operele lui, din viața lui, din convorbirile lui ețetera, toate elementele care tind, care concură înspre același punct, și anume să dovedească faptul că, în intenția lui Goethe cel puțin, această unitate a operei și a caracterului era un lucru bine precizat, că, prin urmare, chiar dacă opera a luat naștere în perioade de timp deosebite, și chiar dacă s-ar putea presupune, logic vorbind, că aceste perioade de timp sunt oarecum hrănite de mentalități și preocupări deosebite, și nu se pot integra într-o unitate, opera Faust trebuie totuși să fie considerată, după intenția lui Goethe, ca ceva unitar.

Să procedăm la dovedirea unei alte afirmațiuni, și anume nu numai intenția lui Goethe era să constituie unitatea caracterului lui Faust și a operei Faust în genere, dar că această unitate există efectiv în opera de care ne ocupăm, că, prin urmare, Goethe a izbutit chiar să-și realizeze această intenție.

Cred că o metodă care să vă convină și dumneavoastră, care să nu fie așa de aspră și să nu ceară prea multă încordare de la dumneavoastră este tocmai metoda care ne pune de-a dreptul în contact cu textul. Prin urmare, prelegerile care vor urma vor fi mai degrabă citiri, interpretări, decât prelegeri propriu-zise, ele păstrând, evident, o unitate, pentru ca să se grupeze în jurul unei probleme.

Așa cum înțeleg eu să desfășor problema aceasta înaintea dumneavoastră, cred că pot schița câteva puncte de reper. În ceea ce privește unitatea de caracter a lui Faust, ea poate să fie studiată în câteva etape succesive, adică din tot Faust-ul sunt câteva scene fundamentale care sunt oarecum dătătoare de seamă pentru întreaga personalitate a eroului. Aș zice că, în ceea ce privește caracterul lui Faust, această unitate poate să fie reconstituită urmărind aproximativ șase scene din întreaga operă: scena monologului, primul monolog în care ni se înfățișează personalitatea lui Faust, așa cum trăiește el; ar fi, în al doilea rând, convorbirea lui primă cu Mephistopheles, aș zice prima ispitire a lui Faust, în al treilea rând, tragedia Margaretei, aceasta în ceea ce privește prima parte, iar în ceea ce privește partea a doua, sunt două sceneși, în fine, deznodământul.

Înainte de a intra în comentarea tuturor acestor scene, trebuie să vă atrag atenția asupra unui fapt, anume că Goethe precizează într-o scenă de o importanță capitală, încă de la început, cadrul în care se mișcă întreagă această tragedie a sufletului omenesc. Există, prin urmare, zic eu, o scenă care conține suficiente elemente care sunt nu numai caracteristice, dar sunt oarecum și explicative pentru tot ceea ce va urma. Această scenă este Prologul în cer și despre ea vom vorbi astăzi.