1. Aspectul gnoseologic al raportului obiect-subiect

Domnilor, dacă îmi amintesc, izbutisem să încadrăm problema aceasta a transcendenței și pusesem problema marginilor, a limitelor, deosebind astfel lumea de dincolo și lumea de dincoace, deci și condițiile generale de existență, dar spre deosebire de ceea ce numim noi, cu un termen general, ființă.

Evident, metafizica se poate face într-o mulțime de feluri, după cum pot face să cadă accentul fundamental pe una sau pe alta dintre probleme. Dar eu v-am spus d-voastră de la început că nu înțeleg, nu văd posibil și nu văd vreun interes — dacă vreți d-voastră — al speculației metafizice, în afară de necesitatea aceasta de a ne găsi noi un loc în existență.

Ultima problemă deci, și cea mai de seamă problemă a metafizicii, este de natură, ca să zic așa, antropologică.

Deosebirea aceasta a problemelor, așa cum s-a desfășurat în fața d-voastră, are o caracteristică: ea pornește, ca să zic așa, din necesitatea noastră de a ști, din necesitatea noastră de a cunoaște. În acest fapt, în necesitatea noastră de a ști, de a cunoaște, stau rădăcinile tuturor problemelor pe care le-am analizat până acum.

Există, așadar, o primă opoziție între om și existență. Opoziție pornită din această necesitate de a ști, opoziție deocamdată nu în înțeles de dușman, nu în înțeles de luptă, de contrarietate, ci opoziție cel puțin în înțeles de subiect-obiect, polaritatea aceasta care stă la baza oricărei probleme a cunoașterii.