5. Necesitatea și întâmplarea

Gândiți-vă d-voastră acum. Un lucru care există — cum vă spuneam și altă dată — nu are nevoie de nici un fel de justificare. El este aici, te împiedici de el, n-ai ce să-i faci. Dar, se spune despre nașterea lucrului: înainte să se întâmple, el este posibil; este probabil. Acum el este aici, este real, există. Când există, nu mai ai nimic ce să spui despre el. Poți să spui totuși ceva. Gândiți-vă d-voastră la limbajul d-voastră și spuneți: „Uite, Doamne, îmi căzu pe cap buclucul ăsta. Nu mă așteptam!“ Spune altul: „Foarte rău că nu te așteptai. Asta trebuia să se întâmple!“ Trebuia să se întâmple! Ce însemnează asta: trebuia să se întâmple? Că sunt anumite lucruri care există cu necesitate.

Ce însemnează: există cu necesitate? Este o foarte mare problemă metafizică. Este o foarte mare problemă metafizică, pentru care își pierde lumea vremea de pomană. A exista cu necesitate nu este — vă rog să credeți — o calitate a lucrului. A exista cu necesitate este — cum să vă spun eu d-voastră? — este, ceva care ne privește pe noi mai mult. Toate lucrurile care există, există cu necesitate, din momentul în care există. Nu este mai puțin adevărat însă că, înainte de a fi existat, eu puteam să spui: asta poate să se întâmple, dar poate să nu se întâmple.

Ce însemnează: „Poate să se întâmple — poate să nu se întâmple?“ Pot eu să știu dacă se va întâmpla sau nu? Sau, nu pot să știu. Deci, este un calcul pe care eu îl fac în legătură cu desfășurarea unui eveniment. Eu pot să iau o carte, să fac niște calcule și să zic: „Uite, steaua cutare la ora 12 noaptea.“ Și altul poate să ia cartea, să facă calculul și să nu iasă socoteala, să iasă altă socoteală. Stai! Să verific calculele mele și ale lui. Eu pot să calculez; el nu poate să calculeze. Dar se mai întâmplă încă ceva.