6. Legea

Se poate foarte bine ca un lucru să se întâmple, sau să nu se întâmple. Se întâmplă cu necesitate, sau se întâmplă printr-o întâmplare? Asta ce însemnează? Însemnează: eu cunosc toate condițiile în care se poate întâmpla un lucru. Sau: eu nu cunosc toate condițiile în care se va întâmpla un lucru. Când le cunosc pe toate, eu spun: se întâmplă cu necesitate. Când eu cunosc legile naturale, tot ceea ce se întâmplă înăuntrul acestor legi naturale se întâmplă cu necesitate. Când eu nu cunosc legile naturale ale unor lucruri, atunci zic: se întâmplă, este întâmplare pur și simplu.

Ce însemnează asta „întâmplare“? Însemnează că lucrurile acelea care se întâmplă, se întâmplă în afara legilor naturale? Nu! Însemnează că nu cunosc eu legile naturale care domină aceste întâmplări. De ce? Pentru că nu le cunosc. Pur și simplu. Sunt foarte multe lucruri care astăzi nu mai sunt întâmplări, dar care înainte erau „întâmplări“.

Atunci, întâmplare și necesitate sunt, precum vedeți d-voastră, puncte de vedere. Punctul de vedere al meu: lucrurile se petrec după o lege pe care eu o cunosc; sau după o lege pe care eu n-o cunosc.

Ce însemnează cunosc sau nu cunosc o lege? Vine o babă, ia niște cărbuni, începe să descânte, te unge după ureche, pe la nas și-ți trece durerea de cap. O cunoaște sau n-o cunoaște?

În înțelesul nostru, n-o cunoaște. Dar, de fapt, ea o știe, o cunoaște! Nu are — ca să zic așa — explicația faptului, pe care, în ultimă analiză, nici noi nu o avem. Dar, la ea, acesta este cadrul în care plasează faptele, pentru că lucrează cu alte elemente decât elementele așa-zise logice. Cunoaște și ea, în felul ei. Dar, în afară de cazul ăsta — se poate ca eu să nu cunosc unele întâmplări, iar de legi să nu am habar nici măcar atât cât cunoaște baba de felul cum decurg calculele! —, în cazul acesta, ce e? În cazul acesta avem de-a face cu întâmplarea.

Cum se întâmplă lucrurile în realitate?

Apoi, lucrurile în realitate, Dumnezeu știe cum se întâmplă. Noi știm ce este o lege naturală. Este pur și simplu un cadru verificat de experiența noastră. Prin însuși faptul că legea verifică experiența noastră, însemnează că acest cadru este mai mare sau mai mic, după cum este experiența noastră.

Vasăzică, legea naturală nu este ceva care există în lucruri, ci este o ordine pe care o introducem noi în lucruri, cu ajutorul acestui calcul. În lume, în realitate, lucrurile se întâmplă, dar numai Dumnezeu știe cum. Ele se întâmplă după legile acestea, pentru noi, nu pentru Dumnezeu.

Și, Dumnezeu, evident că nu poate să facă un cerc pătrat. Dar Dumnezeu poate să facă orice lucru care logicește este posibil. Ceea ce este pentru noi necesitate sau întâmplare, este necesitate sau întâmplare pentru noi. Dar nu însemnează că într-o bună zi lucrurile nu se pot întâmpla altfel. Adică, nu însemnează că într-o bună zi noi nu ne putem trezi într-o altă lume. Adică, nu însemnează că această lume în care trăim noi nu poate să fie străpunsă și de un fapt care răstoarnă socotelile noastre. Nu însemnează, cu alte cuvinte, că nu pot să existe, pentru noi, oameni noi, minuni. Nu minuni în sine — minuni în sine nu există. Sau, dacă vreți, totul este minune — întrucât toate lucrurile, tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă după vrerea lui Dumnezeu. Vrerea lui Dumnezeu are o singură limită: limitele logice, adică limitele Lui însuși. De-aia este Dumnezeu Logos, nu? În înlănțuirile logice, orice este posibil pentru Dumnezeu. Necesitatea lumii este o necesitate logică. În afară de această necesitate logică nu există în lume, pentru Dumnezeu, nici un fel de necesitate.

Necesitatea și întâmplarea sunt pentru noi, lucruri care ne privesc pe noi, putințele noastre de a pătrunde toate în aceste lucruri.

Iată, prin urmare, câțiva termeni lămuriți, care vă vor servi mai târziu, vocabularul filosofic de azi: necesitate, întâmplare, probabilitate, posibilitate, unitate și dualitate.