7. Eul creator

Numai pe această linie s-ar putea lua cunoștință de eu. De fapt însă, vedeți d-voastră că noi luăm cunoștință de eu cu totul pe altă cale.

Plecând de la ce? De la realitate. De la realitatea acestui eu. Dar stabilind că acest eu nu este de sine stătător, nu este o realitate ultimă. Așa fiind, evident că există conștiințe și există euri care au o activitate a lor. Această activitate poate să creeze o categorie de ființe, o categorie de existențe în aceeași măsură în care și alte obiecte pot să creeze asemenea existențe. De pildă, iau un ou, îl pun în anumite condiții și din el a ieșit un pui de găină. O existență creează o altă existență! Eul este, el însuși, o existență; și eul acesta creează și el alte existențe — cum este de pildă o existență logică, o existență ideală.

Dacă, de pildă, mă gândesc la un cal înaripat, acest cal înaripat are o existență a lui ca o imagine a mea, ca o idee a mea în înțelesul cel mai larg; nu are existență în existența experimentală, în existența empirică; dar o existență are.

Evident, existențele acestea: cal înaripat, triunghi ș.a.m.d. sunt structuri, aș zice, deosebite de celelalte: masă, scaun, cal, copac ș.a.m.d..

Care sunt deosebirile dintre aceste existențe? Sunt de două feluri. V-am atras ieri atenția asupra unora, spunându-vă că un concept nu are istorie, după cum un triunghi nu are istorie. Dar vedeți, eu vorbeam adineaori de cal înaripat. Că un concept nu are istorie, asta este normal; că un triunghi nu are istorie, și asta e normal. Dar de ce să nu aibă istorie un cal înaripat, când un cal are istorie, o pasăre, iarăși, are istorie. Vedeți, eu pot să creez, ca să zic așa, obiecte; eu pot să inventez ceva. Invențiile mele pot să vină în coliziune cu ceea ce există obiectiv în afară de mine, neinventat de mine; și pot să nu vină. Când eu inventez un concept, conceptul acesta este un instrument; și instrumentul acesta poate să-mi servească în experiența mea; sau poate să nu-mi servească. Dacă nu-mi servește, îl părăsesc. Prin aceasta el nu încetează să existe. El există undeva, dar undeva unde nu îl mai întrebuințează nimeni într-o magazie de recuzite, de rezervă. Dacă el îmi servește mie în experiența mea, dacă eu îl întrebuințez curent, el există mereu în activitatea mea.

Dar eu pot să inventez și alt fel de obiecte. De pildă, pot să inventez, să zic: ideea unui cal înaripat. Asta nu este un concept; este mai mult decât un concept. Când oamenii vorbeau, mai înainte, de cal înaripat, ei își închipuiau că un cal înaripat există în același fel în care există un cal. Când se vorbește în poveștile noastre de balaur, balaurul acesta are o existență empirică, are o istorie. Că noi nu mai credem în povești — asta e altă poveste. Dar sunt unii care cred încă în povești. Și pentru cei ce cred încă în povești balaurul are o existență empirică, are o istorie.

Ei bine, o să spuneți: „Este o invenție a noastră.“ Desigur, de ce nu are istorie această invenție? De ce nu avea istorie conceptul de triunghi? Am văzut, dar de ce nu are istorie această invenție a noastră care nu este concept?

Nu are istorie pentru simplul motiv că această invenție a noastră violentează experiența noastră obiectivă. Există, în afară de noi, obiecte pe care noi le luăm la cunoștință. Și aceste obiecte au anumite legi ale lor de existență. Nu noi formăm, inventăm, creăm aceste obiecte: masa, calul, copacul. Acestea sunt existențe în ele însele — chiar masa, într-un oarecare fel.