2. Ce este experiența?

Noi am stabilit mai departe, în convorbirea noastră trecută, că o activitate metafizică trebuie să aducă soluții pentru totalitatea experienței noastre, totalitatea experienței noastre însemnând cea mai vastă experiență posibilă la un moment dat; experiență ale cărei dimensiuni cuprind, încercuiesc în chip epuizant experiența noastră. Pentru că este evident, în momentul în care fapte necuprinse în această experiență ar veni și ar cere justificare, s-ar putea — nu-i așa? — ca aceste fapte să nu fie înglobate în soluțiile deja stabilite.

Prin urmare, există un maximum care este, iarăși, relativ în chip istoric, dar absolut din punct de vedere lăuntric, metafizic. Ce însemnează însă această experiență a noastră? Însemnează totalitatea faptelor care ajung la cunoștința unei epoci. Totalitatea faptelor care ajung, și anume, mai precis încă, aș zice: totalitatea nediferențiată, totalitatea nesistematizată a acestor fapte.

Zic: totalitatea nediferențiată, nesistematizată, ne-clasificată a acestor fapte, nu pentru că această precizare ar fi necesară pentru definiția noastră în ea însăși, ci pentru că această precizare este necesară pentru felul în care s-a făcut sau se făcea până acum metafizica, adică față de necesitățile critice sau polemice ale unui eventual sistem de metafizică.