5. Valorile nu sunt o lume de sine stătătoare

Domnilor, problema aceasta a valorilor o să se bucure și ea, la timpul ei, de cercetarea necesară! Evident, eu nu spun — cum au înțeles alții odată — că nu există valori. Eu spun că există valori, dar spun că nu poate să existe o lume de sine stătătoare a valorilor. Problema se leagă imediat cu ceea ce vom spune mai departe, pentru simplul motiv că această lume a valorilor este o lume a raportării.

Un lucru este „bun“ sau un lucru este „frumos“ în raport cu ceva. Aceasta este așa de adevărat, încât într-un oarecare fel se poate spune că și un cal este „bun“. Nu că este bun, că este milos, că-mi dă calul de pomană când mă întâlnește la colțul străzii, ci este bun la călărie, sau este „bun la trăsură“. Un cal este „mai puțin bun“, „mai rău“, „mai prost“, mai puțin potrivit la alte acțiuni.

Lumea aceasta a valorilor este o lume a raporturilor. Depinde nu de unitate, ci de planul de raportare. Nu se poate spune (o să vedem mai târziu) că există un lucru „bun în sine“ ci, există un lucru bun pentru anumite lucruri. Bun, din punct de vedere moral, există în chip absolut, dar nu „în sine“. O să spuneți că e o contradicție. Nu e nici o contradicție.

Există, în chip absolut, dar nu în sine, un „bine“, raportat, iarăși, la o anumită structură istorică. Raportat la o anumită metafizică, fiecare metafizică își are absolutul ei, după cum are absoluturile ei logice, logica.

Dar pentru că atacarăm problema aceasta, să mergem pe acest drum mai departe.