1. Metafizica — necesitate adâncă a firii omenești. Căutarea unei soluții
Domnilor, dacă vă aduceți aminte, primele noastre luări de contact în acest domeniu al metafizicii priveau problema ființei și încercam să înlăturăm — atunci în treacăt, pentru necesitățile introductive care se puneau — dificultățile acestea și spuneam că despre ființă nu se poate vorbi nimic, fiindcă nu există categorii speciale care să poată să definească această ființă.
Este adevărat că, în logica noastră de toate zilele, în procesele de gândire, definirea obiectelor se face cu ajutorul categoriilor. Dar, vedeți, a cere pentru ființă o categorie definitorie, adică a cere să definești ființa în funcție de categorii, însemnează să prejudiciezi într-un oarecare fel asupra problemei. Pentru că, însemnează că metafizica nu se poate face decât în funcție de gândirea categorială. Or, vedeți d-voastră, problema care ne interesează pe noi aici și asupra căreia am atras atenția în repetate rânduri — și asupra căreia am insistat așa de plicticos chiar, poate chiar în oră de oră — este că noi nu rezolvăm aici probleme de gândire; că metafizica răspunde unei necesități adânci a firii omenești; că ceea ce încercăm noi propriu-zis să rezolvăm este tocmai să găsim o soluție oarecare la această necesitate a ființei omenești. Care va fi calea, ne este relativ indiferent. Nu relativ, ci absolut indiferent. Că putem să rezolvăm această problemă pe latura gândirii este foarte bine. Dar nu este deloc mai bine decât dacă am rezolva o pe altă cale.
Prin urmare, să înlăturăm din capul locului această prejudecată — care s-ar putea să aibă un fond de adevăr, dar s-ar putea să nu aibă — că metafizica este o activitate de gândire. Ea s-ar putea să fie a gândirii noastre. Dar nu este necesar să fie, dat fiind că problema, așa cum am încercuit-o noi, nu este o problemă de gândire propriu-zis, ci problema de echilibru a unei realități naturale care este omul; ființa omului în totalitatea ei. La întrebarea: care este categoria cu ajutorul căreia eu pot să definesc ființa?, va trebui să recunosc și eu că nu există această categorie. Dar, pentru mine, problema nu se pune în funcție de categorii. Și când eu, într-un oarecare fel, constat însăși existența, dacă nu altfel, cel puțin plecând de la mine, pe care mă simt existent, mă trăiesc existând, și mă trăiesc existând cu anumite îndoieli, cu anumite bucurii, cu anumite nevoi ș.a.m.d., eu nu pot să înlătur această problemă pur și simplu. Să zic: e adevărat, dar cum s-o apuci, de îndată ce nu există nici un fel de definiție categorială posibilă?
