2. Omul ca centru de acțiune

Omul însă este un centru de acțiune într-un mediu oarecare. Acest centru de acțiune are de făcut ceva și știe ce are de făcut.

Tot ceea ce face omul nu se întâmplă pur și simplu în virtutea unei desfășurări oarbe. Ci, în afară de faptul că este centrul de acțiune, omul este și centru de inițiativă. Asta însemnează că știe ce are de făcut.

Există mai multe posibilități de acțiune. Există putința pentru el de-a face o alegere între aceste posibilități.

Când el știe ce are de făcut însemnează că el are de făcut ceva și el știe cum trebuie să procedeze în ceea ce are de făcut.

Prin urmare, nu se întâmplă cu acțiunea omenească ceea ce se întâmplă cu o piatră care cade. Chiar dacă piatra care cade ar ști că va cădea, încă nu s-ar putea spune că piatra știe ce are de făcut, pentru că nu piatra face această acțiune a căderii. Ea este pasivă, este oarecum obiect în această operație de a cădea. Chiar dacă, prin urmare, această operație de a cădea s-ar dubla de conștiința ei, faptul acesta încă nu s-ar putea compara cu acțiunea omenească. Aceasta, pentru că, într-o acțiune omenească omul nu este obiect, ci întrucât, într-un oarecare fel — pe care îl vom evidenția îndată el este subiect. Aceasta însemnează, cum se spune în metafizică, că omul este liber.