3. Conceptul de libertate. Posibilitate și alegere

Gândiți-vă d-voastră ce se cere ca omul să fie liber. Se cere, mai întâi, să existe mai multe posibilități. Se cere, deci, să fim în domeniul posibilului, nu în domeniul actului.

Noi știm deja că în actual nu există decât necesitate. Că, ceea ce se întâmplă era necesar să se întâmple așa.

Problema libertății se pune în domeniul posibilului — și vom vedea îndată consecințele acestui fapt. Există mai multe drumuri de urmat și eu aleg unul din ele. Al doilea, este momentul de a alege. Am avut poziția primă, a posibilității în domeniul experienței, prin urmare în domeniul naturii, și a doua oară elementul facultății mele de a alege.

Ce presupune primul element? Presupune domeniul existenței, domeniul naturii. Ce presupune al doilea element? Facultatea de a alege.

În primul rând, deci, am avut putința pentru mine de a avea o vedere de ansamblu, de a mă degaja. Prin urmare, și o situație de a considera această situație și acțiunea mea ca atare. Dar a o considera ca un obiect, ca să zic așa. Eu nu pot să fac acțiune decât atunci când știu condițiile multiple, fără îndoială, în care această acțiune este posibilă.

Astfel, dacă eu cunosc toate acestea, atunci acțiunea este posibilă. Dacă eu nu cunosc aceste posibilități, atunci acțiunea nu o fac eu, ci ea se întâmplă cu mine.

Știți cum se petrec lucrurile în viața de toate zilele: „Ce să facă, umblă și el, așa…!“ Așa, îl bat toate vânturile! Ce însemnează asta? Că lucrurile se întâmplă cu el; el nu face nimic!

Vasăzică, vedeți d-voastră, este o deosebire în domeniul acesta al întâmplării, al faptelor, al evenimentelor. Acțiunea se deosebește prin aceea că ea este oarecum examinată, controlată, dirijată.

Acestea sunt caracteristicile acțiunii. Celelalte nu sunt acțiuni. Sunt întâmplări, evenimente, chiar dacă aceste întâmplări sau evenimente sunt în legătură cu un om. De pildă, când cineva mă ia de guler și mă aruncă pe ușă afară, eu nu fac acțiunea cum se întâmplă. Dar nu eu fac acțiunea, ci celălalt, care mă scoate de guler și mă aruncă pe ușă afară. El face acțiunea.

Acțiunea presupune, prin urmare, un agent. Desigur, și vântul face o acțiune, într-un fel oarecare. O să vedem numaidecât și aceasta. Acțiunea presupune deci un agent. Acțiunea este omenească întru atât întrucât se poate spune că ea este liberă.

Acțiunea trebuie să aibă această a doua notă caracteristică: posibilitatea de a alege între mai multe posibilități. El poate să aleagă.

Ce însemnează aceasta? Noi știm că dacă eu hotărăsc, atunci eu zic că sunt liber. Ce însemnează aceasta, propriu-zis? Posibilitatea de a alege se exercită între mai multe posibilități. Dacă eu nu intervin, dacă eu nu sunt agentul acțiunii, ci dacă eu suport o acțiune, întâmplarea aceasta se face fără intervenția mea.

În aceste împrejurări se întâmplă ceva. Nu a fost însă nimeni care, înainte de a se fi întâmplat faptul, să se gândească la mai multe posibilități, dacă desfășurarea evenimentelor a luat o anumită cale. Probabil că există și pentru întâmplările din lumea pur mecanică mai multe posibilități. Numai că nu știa nimeni cum să ia în considerare posibilitățile acestea.

Acțiunea omenească însemnează o acțiune în care omul intervine ajutând.

Vedeți, când se spune, de exemplu, că omul mănâncă, nu este o acțiune omenească, pentru că nu depinde propriu-zis de voința mea. Într-un fel oarecare și un cristal se hrănește, un copac se hrănește și el. Hrana, alimentul, este o acțiune care depășește existența umană.