1. Dăruirea pentru transcendența de aici

Domnilor, vasăzică, ceea ce constatam noi împreună rândul trecut era, pe de o parte, incapacitatea noastră de a ne considera pe noi înșine ca un sfârșit, de unde nevoia de a ne dărui tocmai pentru o anulare, într-un fel, a atitudinii de îndumnezeire lipsită de Dumnezeu; pe de altă parte, insuficiența unei dăruiri către realitățile din lumea aceasta.

Ceea ce este important de subliniat în lumea aceasta omenească, în dramul pe care omul îl urmează în acest proces de dăruire totală, este că, oricum ar fi, încercarea noastră de dăruire trebuie să se facă aici, nu dincolo.

Vedeți că există o transcendență. Dar pentru omul ca atare, transcendența aceasta, întrucât face obiectul experienței metafizice, ea face parte integrantă din preocuparea metafizică a omului. Transcendența aceasta trebuie să se valorifice aici, nu dincolo.