3. Perspectivă metafizică asupra suferinței

Trebuie ca omul să încerce, în același timp, să tragă folosul maxim și optim din necesitatea suferinței.

Aici lucrurile încep să se cam estompeze, să intre în ceață, așa încât d-voastră ar trebuie să vă forțați să înțelegeți ce vreau să vă spun, decât să vă spun eu toate treburile acestea.

Suferința este deci un instrument de aici. Noi o trăim aici, în această viață a noastră. Condiția umană include în ea, cu necesitate, suferința. Trebuie să o valorific, să-i găsesc un sens, nu să-i găsesc un înțeles. Să găsesc mai degrabă un procedeu de a pune în mișcare mersul acesta al omului înspre echilibrare, înspre împăcare.

Suferința nu poate acționa ca un excitant. Dar eu nu trebuie să fug de suferință ca să ajung la acea împăcare cu mine, la acea întoarcere a mea. Dimpotrivă. Să accept suferința; să sufăr în mine însumi, în carnea mea, în trupul meu, în duhul meu. Să o accept ca existență.

Aceasta pentru că, evident, suferința poate juca un rol de dinamizare. De pildă într-o mulțime de procese sociale, procesele acestea au la bază suferință. Dar dinamizarea societății prin suferință nu urmărește valorificarea suferinței, ci pur și simplu înlăturarea ei.

Aici nu este vorba de un proces metafizic, ci este vorba de cu totul altceva. Este vorba de un proces în ordinea imediat pozitivă.

Metafizic, prin urmare, noi primim, acceptăm în noi înșine durerea. Dar ce face ea din noi? Suferința aceasta de neînlăturat poate să facă și face un lucru bun cu noi aici. Ne poate deschide un drum. Atunci când eu accept suferința în mine, asta poate fi un drum și o metodă, pentru că valorific aici toată existența asta de aici. Dar să o valorific în așa fel încât însăși suferința să apară ca un component armonic al acestei existențe.

D-voastră știți că sunt situații în care se luptă binele cu răul, bucuria cu suferința. Dar suferința nu este de la Diavol. Noi nu facem aici teologie — ci metafizică. Suferința nu este de la Diavol, ci este tot de la Dumnezeu. Ea este un element constitutiv al existenței, un element armonic constitutiv al existenței.

Vasăzică durerea, suferința nu este o poziție negativă a existenței, ci o poziție pozitivă.