2. Timpul fizic

Tot așa se poate vorbi de un timp psihologic, sau de un timp fizic; lumea măsurabilă a fenomenelor.

În general, cred că izbutisem să vă lămuresc anul trecut că în genere fenomenul fizic se definește prin măsură; orice fenomen este fizic atunci când el poate fi măsurat. Dacă, prin urmare, se poate măsura acest timp, am timpul fizic. Cum se face măsurarea acestui timp fizic, știți d-voastră: printr-o transpunere a lui în spațiu. Fie că această transpunere în spațiu se face cu ajutorul unui ceasornic, fie că se face cu ajutorul unui grafic.

Într-un caz, timpul este transpus pe linie curbă închisă; în celălalt caz, el este transpus pe o linie dreaptă. Dacă noi urmărim pe această linie un fenomen care se produce și care fenomen se înscrie pe această linie într-un fel sau altul, noi măsurăm propriu-zis durata unui fenomen.

Share on Twitter Share on Facebook