3. Timpul psihologic. Trăirea duratei
Dar ce este durata unui fenomen? Poate cu ajutorul acestei durate vom izbuti să înțelegem ce este timpul. Durata unui eveniment este aici aspectul psihologic al timpului.
Conștiința noastră trăiește succesiunea aceasta a evenimentelor cu o anumită intensitate. Intensitatea aceasta variază de la un individ la alt individ și, la același individ, de la o împrejurare la alta. Atunci există timpuri pline. Se spune, iarăși, că există și timpuri goale. Fizica admite chiar că există timpuri de diverse intensități, în chip obiectiv.
De aici teoria relativității timpului, teorie a relativității care, din acest punct de vedere, nu poate fi exactă. Pentru că, așa cum a izbutit Bergson să dovedească, aceste timpuri se reduc de fapt la unul și același timp general. Această intensitate cu care noi trăim succesiunea evenimentelor ar putea să ne dea impresia unei durate mai scurte sau a uneia mai lungi. Durata aceasta fiind, prin urmare, o impresie, este relativă; sau — dacă voiți — subiectivă.
Timpul trece o dată încet, altă dată timpul trece foarte repede.
Ce însemnează că timpul trece mai încet sau mai repede? Că noi trăim mai intens o dată, mai puțin intens altă dată.
D-voastră știți că există oameni care se plictisesc; sunt de ăștia. Ce însemnează un om care se plictisește? Un om pentru care timpul trece foarte încet: „Haide, o să omorâm timpul. Haide să facem așa încât să nu mai simțim că trăim, să scăpăm de noi înșine. Să umplem cu ceva golul acesta al timpului care curge prea încet.“
Desigur, cu cât într-o porțiune de timp se întâmplă mai multe fapte, cu atât noi trăim mai intens această porțiune de timp.
Vasăzică, vedeți d-voastră, intervin o mulțime de evenimente subiective care intră în trăirea aceasta a duratei evenimentelor, evenimente subiective cărora nu li se poate pune nici un fel de stavilă. Mai precis, subiectivitate căreia nu i se poate pune stavilă. Ceva mai mult, subiectivitatea aceasta, sau relativitatea aceasta a duratei, depinde nu numai de intensitatea cu care trăim noi evenimentul, ci mai depinde și de alte întâmplări, de alte împrejurări. De pildă, d-voastră știți că în vis lucrurile se petrec mult mai repede decât în realitate. D-voastră știți, din studiile de psihologie, că un vis care îți dă impresia că se desfășoară foarte normal, înăuntrul căruia evenimentele își au durata lor normală, de fapt el se desfășoară pe o perioadă foarte scurtă de timp.
Vă amintiți cazul cetățeanului acela care visase că este ghilotinat. Un om care a visat că trăiește Revoluția Franceză este arestat, nu știe pentru ce, este judecat și condamnat apoi. Este dus la ghilotină, unde i se taie capul, și în acel moment el se trezește ca să îndepărteze nu știu ce obiect rece care îi căzuse pe gât.
Vă închipuiți d-voastră că, din momentul în care i-a căzut obiectul acela rece pe gât și până s-a deșteptat — din punct de vedere fizic vorbind —, a trecut un timp extrem de scurt. Însă, în acel timp extrem de scurt, el a putut să plaseze, fulgerător de repede, acea întreagă serie de evenimente pe care le visa el și pe care le-a trăit cu durata lor normală.
Vasăzică, psihologicește vorbind, așa-zisa durată normală a unui eveniment nu este propriu-zis timpul fizic, ci este cu totul altceva. Este intensitatea cu care noi trăim un eveniment.
