7. Lumea de dincolo sau metafizica și transcendența

Vedeți, întrebarea nu este chiar așa, lipsită de rost. Finit însemnează determinat; însemnează format; însemnează perfect — în înțelesul etimologic al cuvântului, adică: făcut, răsfăcut. Dar, înainte de a fi făcut, înainte de a fi perfect, adică dincolo de perfect, dincolo de infinit, nu este nimic? Acest făcut, acest finit, acest mărginit, acest determinat, de unde vine? Din nimic? Nu cumva este, iarăși, „dincolo“ — cum se zice în poveștile noastre: „pe tărâmul celălalt…“ (acolo unde era pajura aia?). Nu există altceva dincolo, din care ar fi emanând acest făcut, răsfăcut, limitat ș.a.m.d., și ăla nu este nici răsfăcut, nu e făcut încă, nu e limitat, nu este finit?

Vedeți d-voastră, calitatea aceasta de finit, de mărginit a experienței noastre ne duce la întrebarea dacă nu cumva este ceva care transcende această realitate și motivul că această realitate este finită? Iată, prin urmare, domnilor, că această realitate care transcende conștiința noastră poate să fie, poate să fie, la rândul ei, și ea transcendată de altceva. Nu există ceva dincolo — nu spațial, evident — de această realitate? Afirmație pe urma căreia noi suntem puși prin faptul că această lume este o lume a posibilității, întâi; și, al doilea, prin faptul că această lume este o lume a finitului. S-ar putea, prin urmare, ca dincolo de această lume să existe altceva. Iar acest altceva, prin caracterul pe care îl poartă față de această lume, s-ar putea să fie transcendența?

Domnilor, metafizica este, în ultima analiză, știința care se ocupă cu studiul transcendenței. Această transcendență însemnează, propriu-zis, exact același lucru ca și metafizica, în același fel în care ceea ce este dincolo de existența fizică se numește metafizică. Tot ceea ce este dincolo de această realitate a experienței mele se numește transcendență. Cea mai simplă și cea mai sigură definiție a metafizicii este transcendența. Între altele, pentru simplul motiv că transcendența și metafizica sunt unul și același lucru.