2. Politeismul ca fază și ca față a metafizicii

Politeismul este o fază metafizică incipientă și o față metafizică propriu-zisă.

Omul — așa cum l-a făcut Dumnezeu — începe acolo unde începe unitatea lui, unde el își trăiește unitatea lui. Așa încât politeismul este forma de viață a omului care nu a ajuns încă om; care nu a ajuns, în ordinea logică, să reducă diversitatea la unitate; care nu a ajuns, în ordinea existenței lui personale, să se simtă ca o unitate.

Vedeți d-voastră, momentul în care omul ajunge să se trăiască pe el ca unitate este momentul în care posibilitatea de a fi om trece în actualitatea de a fi om.

Pentru fiecare creație trebuie să existe această posibilitate, dar nu ca necesitate. Cum să zic, pentru fiecare om nu există necesitatea de a fi om. Omul trebuie să se realizeze el într-un fel.

Dumnezeu l-a făcut pe om nu perfect. Dumnezeu nu l-a creat pe om gata. Ci Dumnezeu l-a pus acolo, într-o cochilie unde o fi pus El toate posibilitățile, toate elementele necesare omului de a deveni om, plus tendința, nevoia pentru a deveni om.

Nevoia de a realiza această unitate este un punct de vedere. Problema trebuie să o dezbatem mai pe larg, dacă nu se închid acum cursurile universitare. ²