I

S-a observat că viața omului religios este frământată de o mulțime de vedenii, pe cari respectivul le pune pe seama ispitirilor diavolului. Ce sunt aceste ispite? Răspunsul psihanalizei este simplu:

Freud afirmă că toate stările de conștiință de natură instinctuală, cari dintr-un motiv sau altul ne sunt neplăcute, sunt comprimate de noi și alungate oarecum cu voință în subconștient, unde o bucată de vreme rămân ca moarte. Cum însă în natură nimic nu se pierde, aceste reprezintări dau cu timpul năvală în conștiință; la început numai ca motiv pe care se clădesc visele, mai târziu când ele se înmulțesc și presiunea lor devine mai puternică, cu tendința de a pătrunde în viața conștiinței în stare de veghe. În acțiunile individului intră prin aceasta un element irațional, al cărui isvor rămâne de cele mai multe ori necunoscut; viața gândurilor lui este turburată de aceste reprezintări cari se ridică din inconștient; iar afecțiunile nervoase pot merge până la neurastenie și isterie.

Acestea ar fi pe scurt explicația vedeniilor, halucinațiilor, ispitelor la cari sunt supuși sfinții. Până aci însă nimic senzațional. Asemenea explicații au mai încercat și alții. Ne aducem doar aminte de sinistrul și desgustătorul caraghioslâc „științific” în patru volume a lui Binet-Sanglé, intitulat „La Folie de Jesus”.

Freud însă are și o teorie proprie. El pretinde anume că dintre toate reprezentările cari nu ne convin și care prin urmare sunt mai ales comprimate, cele mai supărătoare sunt cele de natură sexuală. Grupul cel mai frequent al reprezintărilor cari provoacă așa numitele neurose ar fi așa dar cel sexual.

Asta este toată teoria.

Și acum comentariul.

Să presupunem că teoria ar fi perfect exactă (ceea ce totuș nu e cazul); când ar fi viața sfinților explicabilă prin psihanaliză? 1. când în adevăr ispitirile s-ar dovedi că sunt de natură isterică (și pe urmă, ce însemnează histerie? Știe cineva să spue precis? I-am fi toată lumea recunoscătoare!). 2. când s-ar stabili că originea acestor vedenii isterice stă exclusiv în reprezentări de natură sexuală.

A dovedit cineva aceste două afirmații? Mi se pare că nu. Atunci?

(Spre dezolarea amatorilor de teorii pornografice trebue de altfel să adaug că conceptul de sexualitate pe care îl întrebuințează Freud, este cu mult mai larg decât cel curent; așa de larg, încât el devine neprecis și irelevant).

Iată deci că redusă la ultima ei expresie, dar totuș riguros exactă, noua știință a psihanalizei nu se dovedește capabilă să explice viața personală a omului religios.

Să vedem atunci cum se comportă această teorie față de fenomenul religios însuș.