„Am fost cu d-ta…!”

Ca reacțiune la ultimele mele considerațiuni în legătură cu manevrele politice ale d-lui Maniu, un vechiu prieten țărănist îmi trimite următoarele rânduri:

„Frate Naie, când toată lumea îți dădea cu piatra, noi am fost cu d-ta fiindcă: 1. ni erai, drag, 2. și viața înțelegem să ni-o trăim cu panaș.

„Azi când ești mare, ai atâția prieteni sinceri, încât ne poți jigni pe noi. Cerem iertare, mă rog frumos, dar nu știm de frică; n-am știut eri, nu putem ști azi. Vorba e, ce va rămâne la d-ta din mărire! Păcat de tine să ne dai fripturismul de azi. Ce va mai fi, — vom vedea”.

Dacă nu ar fi formula de adresare „Frate Naie” (cu 4 litere) așa de categorică, mai că aș crede că rândurile acestea nu mă privesc. „Azi când ești mare”, zice prietenul meu. Sunt „mare”? Nu văd. Sunt exact ceeace am fost întdeauna. Ba, ca să o mărturisesc sincer, mă simțeam mai „mare” înainte, când cu tovarășii mei dela „Cuvântul” rămăsesem singur pe poziție ca să apăr un steag care nu fusese numai al meu, dar pe care alții îl trădaseră, — decât astăzi când, lăsând altora grija organizării cetății cucerite, eu m-am tras liniștit deoparte, așteptând cel mult vremea când va fi iarăși treabă și pentru mine.

Am jignit pe cineva? Nu cred. Dacă cineva s-a simțit în adevăr jignit, o regret sincer. În orice caz, eu linia mea politică nu mi-am schimbat-o. Dacă adevărurile scrise aci de mine jignesc astăzi, și anume tocmai pe cei pe cari îi bucura eri, asta nu din vina mea se întâmplă.

Iar cât despre „fripturismul de azi”, pe care eu l-aș fi dat, să-mi fie îngăduit a ridica din umeri, pentru că în adevăr nu înțeleg nimic.

Există totuși un pasagiu în această mică epistolă amărât-sentimentală care se raportă în adevăr la mine: începutul. „Când toată lumea îți dădea cu piatra”, zice prietenul meu, „noi am fost cu d-ta”. Eh, domnule prieten, asta e numai pe jumătate adevărat. Căci de două ori am fost expus pietrelor: odată sub regimul d-lui Duca, — a doua oară sub cel al d-lui Maniu. Prima dată, e adevărat, dv. ați fost cu mine. Dar a doua oară?

Dar dacă așa este, — atunci de ce ați fost cu mine ? Pentru că vă eram drag? Se poate. De ce însă vă eram drag când vă aflați în opoziție, și nu v-am mai fost drag când v-ați aflat la putere? Pentru că înțelegeți să vă trăiți viața cu panaș? Unde v-a fost însă panașul de la Noiembrie 1929 și până astăzi?

Îngăduie-mi să vorbesc deschis. Ați fost cu mine — cum spui d-ta — nu pentru că v-am fost drag și nu pentru că înțelegeți să vă trăiți viața cu panaș. Ci pentru că așa au fost indicațiile intereselor și ambițiilor dv. politice. De sigur, ați fost cu mine și la Februarie 1927, și la Martie 1928 și la 6 Mai al aceluiaș an. Aș spune ceva mai mult: am fost eu cu dv. Dar de pe urma acestei tovărășii — spune, te rog, sincer, am folosit eu sau dv.? S-a realizat politica mea — care o bună bucată de vreme fusese a noastră — sau a dv., pe care până la sfârșit o descoperirăm identică cu cea a d-lui Duca?

Ați fost cu mine? Când? La moartea regentului Buzdugan? alegerea d-lui Sărățeanu? Vai!

Eh, domnule prieten, eu nu uit că în toamna anului 1929, când cu faimoasele destăinuiri ale d-nei Eliza I. I. C. Brătianu și cu răspunsul meu, d. Madgearu, întors proaspăt din străinătate unde lansase vestita impertinență „eu nu stau de vorbă cu oameni neserioși”, bătea cu pumnul în masă și vocifera de se adunau funcționarii pe la ușa cabinetului ministerial: „am să vă sugrum; să-i spui lui Nae că eu vă sugrum! Eu nu sunt Duca! Să încetați cu infamiile, că cu mine nu merge!” Infamiile erau, precum bine știi, răspunsurile mele la scrisoarea d-nei Brătianu!

Și pe urmă, — când ați mai fost, vă rog, cu mine? La 4 Ianuarie 1930, când d. Maniu îmi confisca ziarul în care nu făceam decât să reproduc declarațiile pe cari d-sa le făcuse în opoziție?

Sau în Februarie al aceluiaș an când mi se ofereau prin PRIETENI cinci milioane de lei, „bani pe masă”, cu condiția să nu mai scriu nimic în anumite chestiuni?

Vezi, cinstite corespondent, politica mea a fost una. Un singur an de când întâmplările m-au aruncat într-o luptă pe care, mărturisesc, nu am dorit-o. Poți afirma d-ta despre dv. acelaș lucru, — despre dv. toți? Ai uitat pe d-nii Maniu și Madgearu din noaptea de 6 spre 7 Iunie trecut? Ai uitat pe cei șase din consiliul de miniștri dela 7 Iunie? Ai uitat clipele tragice ale acelei zile? Ai uitat sau poate că nu cunoști — pe d. Maniu din August 1930?

Ați fost cu mine! Știu că ai într-un foarte înalt grad simțul ironiei. Nu credeam însă că îl vei exercita împotriva chiar a dv.! Vreți să fiți iarăș, în adevăr, cu mine? Vă aștept. Mărturisesc, nici nu am o mai vie dorință. Dar dacă o doriți sincer, întrebați pe d. Iunian ce aveți de făcut; e singurul care a stat neclintit pe vechile poziții în ultimii doi ani, — și singurul deci care vă poate iarăși îndruma.

10 Mai 1931