Muntenia care unifica

Scriitorul Radu Dragnea, care s-a remarcat în ultimii ani prin foarte sugestive și ingenioase interpretări ale elementelor de cultură românească, îmi face obiecțiunea că în raportul de forțe „nord sud” în care eu prevedeam isbânda nordului, s-ar putea să intervină un factor special, care să hotărască totuș pentru victoria sudului muntean. Acest factor ar fi după d-sa funcțiunea unificatoare a Munteniei, așa de activă în constituirea României moderne.

Evident, problema este prea vastă ca să nu comporte tot felul de obiecțiuni. Ea depășește de altfel nu numai cadrul, dar și preocupările unei gazete, fie ea chiar „Cuvântul”. Am aruncat-o în discuțiune mai mult ca o sugestie, în preajma adunării dela Alba-Iulia, asupra semnificației căreia era în măsură să arunce unele înțelesuri mai adânci. De o discuție prin ziare în legătură cu ea, nu sunt bucuros; pentru că nu se încadrează în psihologia ziarului în genere.

Obiecțiunea d-lui Dragnea se leagă însă direct cu probleme desbătute îndelung în această foaie. Deci obiecțiunea, în ea însăș, fără raportarea ei la problema nord-sud, căreia de altfel eu nu-i găseam interpretări și justificări, ci o oonstruiam numai din fapte brute, poate fi cercetată și aci.

Funcțiunea unificatoare a Munteniei? O recunoaștem, a existat. Ea isvorăște însă deadreptul din lipsa de rădăcini naționale a mentalității muntene, din pierderea contactului cu tradiția; prin ridicarea unei clase noui de oameni, adaptabilă la mentalitatea abstractă a liberal-democratismului apusean tocmai prin incapacitatea ei de a gândi organic: mentalitate de schimb, nu de producție. (De altfel nici nu se poate vorbi de o mentalitate general munteană, căci și aci țuicarii din regiunea dealurilor au înfrânt pe plugarii Bărăganului).

Că în asemenea împrejurări muntenii au luat conducerea treburilor și au construit noul stat românesc, nu e decât normal. Conjunctura europeană și momentul istoric îl indică pentru aceasta. Aci stau, dacă e vorba de ușoare indicațiuni explicative, și pricinile succesului muntenilor asupra moldovenilor. Dar tot aci stă și cauza caracterului tranzitoriu al acestui succes.

Pentru că tocmai funcțiunea aceasta unificatoare a spiritului românesc de sud, care i-a constituit resortul intim, îi devine astăzi germenul de pierzare. Toate țările se adaptează de două zeci de ani încoace unei noui formule de așezare politică; formulă care își trage inspirațiile dintr-o mentalitate concretă, în contact direct cu realitățile, și având deci nu numai respect, dar chiar grija pentru libera desvoltare a formelor locale de viață. Pe când deci mentalitatea munteană „decretează”, construind după un plan abstract, conceput după idei programatice, — spiritul modern încearcă pretutindeni o umilă apropiere de realitate, căreia vrea să-i surprindă secretul; nu pentru a o face să se supună voinței spiritului, ci pentru a-i înlesni libera desfășurare de forță.

Mentalitatea moldovenească, deși mai aproape de realități, nu poate lupta din alte motive. Popoarele din răsăritul Europei nu au avut darul de a crea state. Actele creatoare în ordinea politică, au venit toate la noi din centrul Europei. Contactul strâns cu Rusia, nu putea da prin urmare moldovenilor geniu politic constructiv. (Ci cel mult idei). Au deci mentalitate realistă. Scapă dificultăților structurii unificatoare; — dar nu au gestul politic.

De aceea afirmam că oamenii zilei de azi sunt Ardelenii, celalt nord al țării. Ei posedă și înțelegerea concretă a realităților, după cum însăș au tradiția organizațiilor prin contactul cu Austria (care, administrativ, ori ce s-ar zice, a cunoscut meseria ca puțini alții.)

Funcțiunea unificatoare a Muntenilor? Nu o contestăm. (Dacă nu ar fi decât limba literară!) Dar iată, tocmai această acțiune unificatoare ne dă argumente pentru a prevedea apropiata cărare a sudului.

13 Mai 1928.