Unde se înșală „Dreptatea”

O serie de articole apărute în ziarul „Dreptatea” din ultimele trei zile, mă îndeamnă să întrerup pentru moment expunerea indicațiilor cari cred eu că se desprind din actuala situație economică. Și așa, ca un „divertisment”, cum se spune în regia teatrală de azi, să încerc o analiză a punctului de vedere exprimat acolo în legătură cu regruparea partidelor. E un exercițiu cu atât mai util, cu cât analiza aceasta e de natură a arunca anumite lumini asupra structurii spirituale a țărănismului rumân; și a ne orienta asupra capacității de comprehensiune a oamenilor politici în genere.

„Dreptatea” crede, în sfârșit, așa cum o tot cerem noi de mai bine de un an — că e nevoie de o regrupare a forțelor politice din țara rumânească, în vederea constituirii unor partide sănătoase, isvorând din realitățile noastre; și socotește — iarăș la fel ca noi că de îndată ce țara noastră e o țară de plugari, pivotul regrupării acesteia politice trebue să fie partidul național-țărănesc (un partid țărănesc, am zice noi, dacă actualul partid național-țărănesc nu ar mai vrea — cum nu a vrut în ultima guvernare — să fie ceeace îl arată numele).

Până aci acordul între „Dreptatea” și noi e deplin. Sau aproape. Din nefericire el nu e însă decât aparent. Căci oficiosul național-țărănist vede situația noastră politică dominată de trei imperative:

1. O directivă agrariană „pentru asigurarea și desvoltarea economică normală și a echilibrului social”;

2. Înlesnirea colaborării internaționale în domeniul economic și financiar.

3. „Funcționarea normală a regimului constituțional-parlamentar, cu corolarul existenței unor organizațiuni politice cu rădăcini adânc înfipte în massele populare, capabile să reprezinte curentele reale de interese și idei în guvernara țării”.

Ne rugăm de iertare. Dar nouă ni se pare punerea în aceeaș căciulă a acestor trei imperative, confuză și hibridă. Este adevărat că și noi am cerut regruparea forțelor politice pe baza unei concepțiuni agrariene a statului rumân, și constituirea nouilor partide după indicațiile liniilor de forță ale nouei polarizări. Dar noi nu ne-am gândit nici un moment că regruparea pe care o tot cerem ar fi o soluție definitivă; ci ne-am închipuit-o numai ca o formă transitorie înspre democrația țărănească pe care noi o socotim drept formula de echilibru stabil a statului nostru de plugari. „Dreptatea” însă o ia în serios cu nouile partide politice; și își închipue că dacă regruparea se va face, încă în chip firesc, apoi totul a intrat — cel puțin pentru câteva veacuri — în ordine. Nu. Când e vorba să discutăm serios noi nu vrem să supărăm pe nimeni. Nu ne vom putea totuș opri de a spune că „Dreptatea” nu gândește organic și unitar. În adevăr:

Autorul articolului — nu știm cine e, dar bănuim a fi cineva „mare” — cere la punctul 1 o directivă agrariană, iar la punctul 3, un regim constituțional-parlamentar. Apoi, vedeți, asta e cam greu. Pentru că: sau menții regimul constituțional-parlamentar și atunci „directiva agrariană” se desfășoară în cadrul economiei capitalist-burgheze, — deci nu mai avem deaface cu o formulă țărănistă; sau înțelegi prin „directiva agrariană” o politică țărănistă, și atunci nu mai poți păstra ACTUALUL regim constituțional parlamentar.

Toate se leagă în lumea asta, și formează sistem. Iar politica nu se poate nici ea abate dela această regulă. Așa fiind, ne vom îngădui să aducem aminte preopinentului nostru dela „Dreptatea” că regimul constituționalismului parlamentar este un corelat al mentalității protestante, individualist-democratice, raționalist și știențiste, și al formulei economice capitalist-burgheze care se ridică pe fundament precumpănitor negustoresc și industrial. Țărănismul însă nu e nimic din toate astea. Mai mult, țărănismul e tocmai protivnicul tuturor acestor note specifice. Căci el nu e protestant pentru că nu trăește din liberul examen; nu e individualist, nu e raționalist și nu e știențist pentru că clădește cunoștința pe intuiția directă; și tot așa nu e capitalist-burghez. Nu e. Dar dacă nu e asta, atunci nu poate fi nici constituționalist-parlamentar.

Impresia noastră e că țărănismul reprezintă o atitudine dogmatică și exclusivistă. Fără nici un fel de criticism și excluzând orice transacție; tocmai pentru că e lipsit de eclectism. Așa fiind, un partid țărănesc nu poate urmări decât strivirea celorlalte partide, impunerea, ideologiei lui întregii țări și instituirea unei dictaturi a masselor (care în țările monarhice este cumpănită, sau captată chiar, de autoritatea regală). Este evident însă că o dictatură a masselor nu însemnează parlamentarism. Cum voiește atunci „Dreptatea” să normalizeze viața publică prin directivele agrariene și regimul parlamentar?

Partidul național-țărănesc se află astăzi la o răscruce. La aceeaș răscruce la care se află țara noastră. E necesar ca el să spună precis: vrea să facă țărănism, sau vrea să facă capitalismul burghez într-o țară în care principala bogăție o dă plugăria? E ceeace ar trebui să știm toți.

6 Septembrie 1931